Zilele Turismului Arădean, prilej de promovare a potenţialului judeţului

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , ,

Published on iulie 03, 2018 with No Comments

Începe a doua ediţie a Zilelor Turismului Arădean!

În weekendul 7-8 iulie vizitatorii vor putea descoperi în Parcul Pădurice atracţiile turistice ale Aradului, potenţialul judeţului şi poveşti inedite!

Organizat de Consiliul Judeţean Arad în colaborare cu Primăria Municipiului Arad,
evenimentul va avea loc în parteneriat cu primăriile din judeţ care doresc să se implice şi să arate arădenilor şi vizitatorilor potenţialul localităţii lor.

 „Avem un judeţ cu tradiţie, istorie, arhitectură, gastronomie, folclor, credință şi ospitalitate unice, în care se pot petrece vacanţe frumoase. Acest eveniment este un prilej de a descoperi o parte dintre valori. Vor fi prezente standuri inedite, cu prezentări deosebite, care merită văzute. Ne dorim să transformăm Aradul dintr-un judeţ de tranzit într-unul de destinaţie”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Consiliul Județean Arad a investit energie și resurse financiare în dezvoltarea turistică a județului. „Organizăm acţiuni care pun în valoare potenţialul turistic al Aradului. În fiecare săptămână avem un Circuit Gastronomic, excursii în diferite localităţi din judeţul Arad, pentru degustarea de produse locale şi cunoaşterea specificului locului. Îmbinăm experiențele gastronomice cu cunoașterea istoriei și culturii locale, story-telling-ul, incursiuni în trecutul frumos al comunităților locale, cu povești despre oameni deosebiți și episoade interesante de viață, puțin cunoscute până și publicului arădean”, a subliniat Iustin Cionca.

Ediţia din acest an a Zilelor Turismului  este dedicată Anului Centenar, pentru a pune şi mai mult în valoare contribuţia Aradului la realizarea Marii Uniri.

 

 

No Comments

Comments for Zilele Turismului Arădean, prilej de promovare a potenţialului judeţului are now closed.