Zece zile de sărbătoare pentru arădeni

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , ,

Published on august 07, 2014 with No Comments

Primăria Municipiului Arad organizează în perioada 15-24 august  2014 un maraton de evenimente cultural-artistice și recreative dedicate  arădenilor,  pentru sărbătorirea Zilei Municipiului Arad, 22 august, care marchează momentul istoric din anul 1834 când Aradul a obținut statutul de Oraș Liber Regesc.

În cadrul Zilelor Aradului ștrandul Neptun va găzdui Festivalul ROCK & BIKES , un super-concert al cărui capete de afiș vor fi Puya și LOREDANA,  petreceri pel plajă și Festivalul Cătlanelor.

Târgul estival, care se pregătește în Piața Avram Iancu și pe strada Mețianu va fi animat spectacole de dans, muzică folk și parada de fanfare. În cartierele Aradului vor avea loc spectacole de folclor și special pentru cei mici Primăria a pregătit o zi cu spectacole, concursuri și jocuri distractive în noul parc al copiilor din zona Polivalentă .

Teatrul « Ioan Slavici », Teatrul de marionete, Biblioteca « A.D.Xenopol » și Filarmonica , Muzeul și Preparandia vor face o noapte albă pentru arădeni în 18 august.

În 21 august vor fi oaspeti la Zilele Aradului  artiștii și artizanii din Pecs- Capitala Culturală Europeană a anului 2010.

În frumoasa tradiție a Zilelor Aradului, o seară specială va fi dedicată sărbătoririi cuplurilor de arădeni care împlinesc 50 de ani de căsătorie.

La Zilele Aradului, arădenii de toate vârstele sunt așteptați  să se bucure de spectacolul sportiv la Gala de Hipism , să vâslească pe Mureș în ambarcațiunile lui Ivan Patzaichin și să participe la  « Biciqletta arădeană » în Parcul Eminescu.

Consiliul Local al Municipiului Arad va marca într-o ședință festivă în data de 22 august împlinirea a 180 de ani de la primirea statutului de Oraș Liber Regesc, ocazie cu care vor fi acordate titluri și distincții unor personalități arădene.La ceremonie sunt invitați oficiali reprezentând orașele cu care Aradul este înfrățit .

Programul complet al  evenimentelor  pe site-ul www.primariaarad.ro

 

No Comments

Comments for Zece zile de sărbătoare pentru arădeni are now closed.