Work-shop-ul organizat de FotoClubProArad a ajuns anul acesta la a doua ediţie

Written by admin. Posted in Uncategorized

Tagged: , ,

Published on august 19, 2014 with No Comments

Două modele profesioniste şi artişti fotografi din Germania, specializaţi în fotografia nud – de asta au avut parte preţ de o săptămână membri FotoClubProArad dar şi alţi fotografi veniţi din Oradea şi Timişoara.

Work-shop-ul organizat de clubul arădean a ajuns anul acesta la a doua ediţie, şi a reunit artişti fotografi dornici să cunoască tainele realizării fotografiilor nud.   Încântat de atmosfera din Arad, pe care maestrul Harald Kroeher a trăit-o anul trecut, acesta a decis să repete experienţa, venind anul acesta cu mai mulţi artişti din Germania. În primele zile, la work-shop au participat invitaţii de peste hotare iar sâmbătă, 16 august, a fost ziua fotografilor români – membri ai FotoClubProArad dar şi colaboratori din Timişoara şi Oradea. A fost o zi plină pentru ei, iar modelele – două din Germania şi o arădeancă – au fost fotografiate în cele mai interesante şi inedite ipostaze.

„După work-shop-ul de anul trecut, care s-a dovedit a fi o reuşită am decis să continuăm şi anul acesta cu aceeaşi temă. Maestrul german Kroher a fost foarte încântat de cele petrecute la Arad şi şi-a exprimat încă de anul trecut dorinţa de a reveni la Arad ceea ce m-a determinat şi pe mine să organizez un nou eveniment. A fost o săptămână interesantă în care cu toţii am avut de învăţat şi cu siguranţă s-au realizat numeroase fotografii reuşite. Şi pe viitor ne dorim să continuăm colaborarea dintre noi şi colegii noştri din Germania atât în ceea ce priveşte organizarea de work-shop-uri dar şi de alte evenimente în domeniu”, a explicat Nelu Scripciuc, preşedintele FotoClubProArad, organizatorul evenimentului.

No Comments

Comments for Work-shop-ul organizat de FotoClubProArad a ajuns anul acesta la a doua ediţie are now closed.