Vino să ne replantăm copacii – “Schimbă ceva! Redu poluarea și inspiră-i și pe alții!”

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 15, 2016 with No Comments

mures

„Eu sunt Verde” este un proiect ce dorește să schimbe ceva în felul în care vedem lucrurile, în privința deteriorării calității mediului și a poluării accelerate și care să desfășoare acțiuni concertate pentru a ajuta la menținerea și dezvoltarea unui mediu cât mai curat și sănătos, prin conștientizarea populației și prin instruirea ei în acest scop.

Asociaţia Euromediu în colaborare cu  Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad, va participa la acţiunea de voluntariat “Vino să ne replantăm copacii”, acţiune ce este parte din proiectul Eu sunt Verde si care se va desfăşura, sâmbătă, 19 noiembrie 2016, orele 10.00 in zona Micalaca.

„Ne propunem să reîntregim perdeaua de protecţie, dig mal stâng şi drept, a Râului Mureş! Plantează un copac, sursa noastră de aer curat pentru viitor! Vino şi ajută-ne!” au precizat organizatorii, făcând un apel la iubitorii Mureșului, ai naturii.

„Considerăm că e nevoie de o atitudine comună a cât mai multor persoane, conștiente de schimbările climatice, care să facă fiecare un mic pas în protecția mediului, fie prin renunțarea o zi la autoturism, fie prin economia de energie electrică, de apă sau prin plantarea și îngrijirea câtorva copaci, prin reciclare. E extrem de necesară constituirea unui semnal și totodată a unui exemplu de la care tot mai mulți să se inspire.       

Poluarea nu vine doar de la consumatorii casnici, dimpotrivă. Dar inactivitatea fiecăruia dintre noi este cea care permite, în mod tacit, răspândirea atitudinilor necorespunzătoare, începând de la individ și până la corporații” se mai spune în comunicatul dat publicității.

 

 

No Comments

Comments for Vino să ne replantăm copacii – “Schimbă ceva! Redu poluarea și inspiră-i și pe alții!” are now closed.