Victorii arădene pe semicercul „euroregiunii“

Written by lucian jurca. Posted in Sport

Tagged: , , , , ,

Published on martie 19, 2013 with No Comments

Sala Sporturilor „Victoria“ a găzduit un cuplaj handbalistic, protagoniste fiind echipele de handbal masculin şi feminin ale judeţelor Arad şi Hunedoara, care evoluează în cel de-al treilea eşalon, Divizia B.

Conform hotărârii federaţiei, faza preliminară a acestui campionat se  desfăşoară sub forma a opt serii, câte o serie în fiecare Euroregiune, urmând ca la Turneul Final să participe cele opt câştigătoare ale seriilor.

În Euroregiunea Vest, la masculin sunt înscrise doar două echipe, respectiv Arad şi Domino Hunedoara, iar la fete vor evolua patru echipe: Arad, Domino Hunedoara, Anina şi Jimbolia. Se joacă sistem tur-retur la băieţi, şi fiecare cu fiecare la fete. Ambele echipe arădene sunt formate, în mare parte din  jucătoarele şi jucătorii LPS-ului.

În primul meci au evoluat fetele, tinerele jucătoare arădene pregătite de Adriana Inoan, care a şi jucat, impunându-se cu 33-23 (12-8). Au evoluat: Precup, Pascal – Doroţi, Istici (1), Munteanu (5), Korosi (2), Nakusovici (2), Beleiu (4), Banu (11), Călămar, Mitran, Drăgan, Moldovan, Chipăraş, Marcea (1), Inoan (7).

Băieţii, pregătiţi de Adrian Dreghici, s-au impus şi ei cu 30-19 (12-7), lotul arădenilor fiind format din: Jurj (1 gol), Dărăbuţ (1) – Crişan (8), Stănescu, Dărăştean (1), Druţău, Bun (), Paul (4), Rotaru (3), Grigoraş (6), Abrudan (1), Adrian, Jalgoczy, Luca (2), Stan (8), Siladi. Partida retur va avea loc duminică la Hunedoara.

No Comments

Comments for Victorii arădene pe semicercul „euroregiunii“ are now closed.