Vedete și hohote de râs în cea de a patra zi a Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN)

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , , ,

Published on mai 11, 2015 with No Comments

Marți – patru ceasuri bune în FITN 2015. Producțiile a două teatre bucureștene consacrate alcătuiesc programul zilei de 12 mai.

De la ora 18.00, în sala mare a Teatrului Clasic are loc cel de-al doilea spectacol din cadrul secțiunii FOCUS a acestei ediții a FITN. “Vestul singuratic”, producția Teatrului Nottara, regizată de Cristian Juncu, îi are în distribuție pe Florin Piersic jr, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calotă și Corina Dragomir.

Vestul singuratic este un text modern, despre lucruri care neliniştesc, scris într-un ritm alert, fără ocolişuri şi inhibiţii inutile. Întotdeauna relaţiile interumane dintr-o comunitate spun mai multe despre fiinţa umană decât zeci de tratate de psihanaliză. Asta dezvăluie lumea plină de violenţă, de umor, dar şi de neaşteptată compasiune a fraţilor Connor, a părintelui Welsh şi a frumoasei Girleen.- spun creatorii spectacolului

Doi creatori de excepție – regizorul Alexandru Dabija și scenograful  Helmuth Stürmer – își pun amprenta pe cel de-al doilea spectacol al serii. Producția Teatrului Odeon din București – “Contra democrației” de Esteve Soler – este găzduită de sala Studio a Teatrului Clasic, începând cu ora 21.00.

Contra democraţiei (regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon) mizează pe efectul de şoc pe care-l provoacă reflectarea dură a realităţii, văzute în codul unei distopii nu tocmai îndepărtate de situaţia actuală a felului în care e înţeleasă democraţia. Contra democraţiei este, de fapt, o critică a felului în care democraţia a fost confiscată abuziv de cei care au văzut în aceasta un simplu prilej de a anihila însuşi principiul ei fundamental: drepturile individului.

 

 

No Comments

Comments for Vedete și hohote de râs în cea de a patra zi a Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN) are now closed.