UTA, evoluție palidă (și) la Sibiu!

Written by admin. Posted in Sport, Top News, Uncategorized

Tagged: , , , ,

Published on iulie 29, 2023 with No Comments

Au trecut trei etape din noua ediție de campionat și oricât am încerca să afișăm o minimă doză de optimism legată de prestațiile UTA-ei, din păcate, acest lucru este imposibil. Echipa scârțâie din toate încheieturile, iar cei care îmbracă tricoul alb-roșu nu par să se ridice nici măcar la nivelul debilei „superligi” autohtone. Suferim în toate compartimentele, iar fără o „infuzie” de patru-cinci jucători de calitate întoarcerea în eșalonul secund pare tot mai previzibilă.

În conferința de presă premergătoare partidei de la Sibiu, Mircea Rednic declara că următoarele două meciuri sunt cu „echipe de nivelul nostru”. Cu Hermannstadt acest lucru nu s-a văzut, diferența în favoarea sibienilor fiind mai mult decât clară.

Oricare alt rezultat decât victoria trupei lui Măldărășanu ar fi fost unul mincinos. UTA a ajuns foarte greu în careul advers și a deschis scorul ajutată și de șansă. În minutul 31, Dumitrașcu l-a depășit cu noroc pe Neguț, a pasat în centrul careului, Marku i-a lăsat mingea lui Carp și moldoveanul a marcat cu un șut cu dreptul, mingea fiind deviată de Găman. Până atunci sibienii bifaseră două mari ocazii, prin Dragoș Iancu și Paraschiv, șutul acestuia din marginea careului mic fiind respins cu piciorul de Iacob.

După gol, a urmat un adevărat asediu la poarta „Bătrânei Doamne”. Gabi Iancu a trimis două șuturi puțin pe lângă poartă, iar Paraschiv a nimerit bara cu un șut din voleu de la 16 metri.

UTA a intrat în avantaj la vestiare, dar se anunța o repriză a doua mai mult decât dificilă. La doar patru minute de la reluare, arbitrul Marian Barbu, care și în prima parte a împins discret echipa sibiană spre careul lui Iacob, a fost chemat din camera VAR după un duel între Benga și Găman la marginea careului mare. Era clar că va dicta penalty, chiar dacă lumea se întreba pentru ce. Așa s-a și întâmplat, iar după două minute de vizionare i-a explicat lui Benga că a lovit mingea cu cotul.

A executat Paraschiv, Iacob a plonjat în stânga dar mingea a intrat prin dreapta lui în poartă, 1-1. După șase minute, Gabi Iancu a executat un corner, Paraschiv a prelungit cu capul de lângă Benga iar japonezul Mino Sota a marcat cu capul din șase metri, de lângă un Roganovici visător, pentru 2-1.

După ce au intrat în avantaj, sibienii s-au mulțumit la a închide spațiile spre poarta lui Letica, lucru ce le-a reușit perfect. Asta în condițiile în care UTA s-a dovedit lipsită de forță ofensivă, în ciuda schimbărilor lui Rednic. UTA a înotat tot mai mult în gol, nu a reușit să trimită nici măcar un șut pe spațiul porții, tabela rămânând nemodificată până la final. Spre bucuria sibienilor și enorma dezamăgire a celor aproximativ 1.200 de fani alb-roșii, veniți de la Arad.

A doua înfrângere la rând, UTA coboară vertiginos în clasament, iar perspectivele par mai mult decât sumbre.

Hermannstadt: Letica – Butean, Găman, I. Stoica, D. Iancu (46 Jipa) – Mino, Biceanu (65 Alhassan) – G. Iancu (79 Valente), Neguț (65 Balaure), Oroian – D. Paraschiv (84 Bejan). Pe bancă: Muțiu – Antoche, Medina, Bărbuț. Antrenor: Marius Măldărășanu

UTA: Fl. Iacob – Roganovic (88 Mustacă), Benga (65 Markov), Abeid, Dumitrașcu – R. Pop (46 Cristian Mihai), Marku, Carp, Stahl – Fabry (65 Leidsman) – Cooper. Pe bancă: Kucher – Iurasciuc. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș) – Mihai Marica (Bistrița), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe).

 

No Comments

Comments for UTA, evoluție palidă (și) la Sibiu! are now closed.