Univ Goldiş ICIM la primul trofeu al sezonului, Cupa României!

Written by florin lucian coita. Posted in Uncategorized

Tagged: , , , , ,

Published on martie 27, 2014 with No Comments

Baschetbalistele de la Univ Goldiş ICIM au trecut repede de şocul ratării „Ligii Europei Centrale“, impunându-se în Cupa României, după o finală „dură“ cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Cu moralul „beton“ după ce au învins Târgoviştea în semifinale, elevele lui Jose Araujo au depăşit în ultimul act trupa din secuime, 67-61 (15-17, 21-13, 15-11, 16-20), după un meci deloc uşor, în care adversarele s-au agăţat de fiecare minge, jucându-şi şansa cu ardoare până la final.

Unul care a aparţinut formaţiei mai valoroase, Univ Goldiş ICIM Arad, care mai pune un trofeu într-o vitrină aureolată de performanţe excepţionale.

Felicitări! Urmează play-off-ul întrecerii interne, acolo unde Univ Goldiş ICIM vizează din nou supremaţia, primul hop, fiind Danzio Timişoara.

Revenind la frumoasa performanţă din Cupa României, să spunem că artizanele cuceririi trofeului au fost: Engelman 19 (2×3), Rhoads 14, Williams 13 (17 recuperări), Milovanovic 8 (1×3), Coker 6, Broomfield 4 (13 recuperări), Brosovszky 3 (1×3). Antrenor: J. Araujo

Sepsi a răspuns cu: Prahalis 26 (4×3), Loyd 15 (1×3), Watson 14, Păşcălău 6. Au mai jucat: Ivancevic, Mitov, Bejtic, Dincă. Antrenor: Z. Mikes

 

No Comments

Comments for Univ Goldiş ICIM la primul trofeu al sezonului, Cupa României! are now closed.