Unde se vor comercializa produsele de Ziua Îndrăgostiţilor, 1 Martie și 8 Martie

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on ianuarie 26, 2018 with No Comments

Primăria Arad a stabilit locurile unde se vor putea comercializa produsele specifice zilelor de  1 și 8 Martie, comerțul ambulant urmând să se desfășoare în mai multe zone din municipiu.

Conform unei dispoziții semnate de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, în municipiu vor fi 73 de locuri de vânzare.

S-au stabilit 5 amplasamente a câte 5 locuri de vânzare şi 6 amplasamente a câte 8 locuri de vânzare pe domeniul public al municipiului Arad, pentru desfăşurarea activităţii de comerţ ambulant, cu produse specifice Zilei Îndragostiţilor, precum şi celor de 1 Martie şi 8 Martie.

Suprafaţa atribuită pentru un loc de vânzare este de maxim 2 mp, iar fiecare  comerciant poate ocupa un singur amplsament.

Locurile de vânzare se vor atribui în limita stabilită, în ordinea numerelor de înregistrare a cererilor, urmând să se emită acordul de ocupare a domeniului public   pentru activităţi comerciale, pentru personae fizice autorizate sau personae juridice cu sediul social în judeţul Arad şi comercianţii cu atestat de producător din judeţul Arad.

Cererile de participare la eveniment se pot depune la Primăria Arad, Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5).

Pentru cei care doresc să comercializeze produse de Ziua Îndrăgostiţilor, perioada de depunere a cererilor se încheie în 31 martie 2018. Aceştia îşi vor putea desfăşura activitatea în perioada 13– 15 februarie.

Pentru comecianții de mărțișoare și flori pentru ziua de 1 Martie, perioada de depunere a cererilor pentru ocuparea domeniului public este 5 – 9 februarie, aceștia urmând să-și desfășoare activitatea între 27 februarie și 2 martie.

Pentru ziua de 8 Martie, perioada de depunere a cererilor este 12 – 16 februarie, iar perioada de ocupare a domeniului public este 7 – 9 martie.

 

Documentaţia pentru obţinerea acordului va cuprinde:

– cererea tip pentru obţinerea acordului de ocuparea domeniului public, care se găseşte pe site-ul Primăriei Municipiului Arad şi la Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5) a Primăriei Municipiului Arad;

– copia autorizaţiei de funcţionare, conform Legii 359/2004 şi a O.U.G. nr. 44/2008 cu modificările şi completările ulterioare, vizata pe anul 2018, sau, după caz actele doveditoare pentru desfăşurarea legală a activităţii comerciale, conform Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile de desfăşurare a comerţului ambulant cu ocazia evenimentului:

– marfa va fi expusă doar în perimetrul locaţiei stabilite;

– comerţul ambulant se va desfăşura cu articole tradiţionale specifice Zilelor de Sf. Valentin, 1 şi 8 Martie.

– activitatea desfăşurată nu va afecta circulaţia pietonală, circulaţia pe pistele de biciclete şi auto precum şi activitatea specifică zonei;

– se va respecta curăţenia domeniului public afectat;

 

Locurile unde se vor vinde produsele:  

- Micălaca, b-dul N. Titulescu intersecția cu str. V. Lucaciu (între zona verde și stâlpii metalici din colțul „Digi RCS-RDS”) – 5 locuri

- Micălaca, Aleea Borsec – 5 locuri

- P-ţa U.T.A – în dreptul magazinelor „Filip” și biserică (pe partea dinspre biserică) – 5 locuri

- P-ţa U.T.A. – Calea Aurel Vlaicu nr. 58-61 de la magazinul “Second Hand”până la colţul dinspre ING Bank – 5 locuri

- Calea Aurel Vlaicu, bl. Z16, în dreptul magazinului „Mobexpert” – 5 locuri

- Calea Aurel Vlaicu, nr.163, bl.6 (de la cafeneaua “Platinum” până la colţul dinspre magazinul “Unicarm” – 8 locuri

- B-dul Revoluţiei nr. 26 (în faţa magazinului “Marelbo”) – 8 locuri

- B-dul Revoluţiei intersecţia cu str. Crişan nr. 1 (Bl. A, între sc. A şi B) – 8 locuri

- B-dul Revoluţiei nr. 43 (intrarea în Policlinică şi Banca Transilvania) – 8 locuri

- B-dul Revoluţiei nr. 82-84 (de la nr. 82 până la ghereta cu cărţi) – 8 locuri

- B-dul Revoluţiei nr. 92-96 (între Universitatea de Vest Vasile Goldiş şi Banca Românească) – 8 locuri

No Comments

Comments for Unde se vor comercializa produsele de Ziua Îndrăgostiţilor, 1 Martie și 8 Martie are now closed.