„Totul despre femei” dă startul, miercuri, Teatrului de Vară

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , ,

Published on iunie 03, 2019 with No Comments

 

 

Corina Dănilă, Adriana Titieni şi Crina Linţă deschid Teatrul de Vară, în data de 5 iunie, de la ora 20.00, cu spectacolul „Totul despre femei” de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu.

O comedie romantică extraordinară cu Corina Dănilă, Adriana Titieni și Crina Lință, spectacolul a fost produs în urma celei de-a cincea ediții a concursului „Anima pentru societate”.
Strălucitorul text scris de Miro Gavran privește femeia realist, cu umor, cu suflet. Spectacolul propus de Teatrul Arte dell’Anima aduce în fața martorilor actului artistic trei actrițe care au acceptat provocarea să ofere nu doar talent și efervescență, ci o fărâmă din sufletul propriu. Pentru că era singura cale ca fiecare în parte să întrupeze cinci personaje diferite.
Într-un melanj unic, „Totul despre femei” aduce o poveste de iubire, una de carieră și una de prietenie, plus un conflict puternic stârnit de trei fetite la grădiniță. Nu e suficient? Adăugăm o luptă plină de gelozie între respectabilele nanogenare îndragostite și imaginea este completă.

„Totul despre femei” – o comedie romantică care te va pune pe gânduri. 3 actrițe, 15 personaje și un spectacol de o oră și jumătate ce te va învăța și dezvăța totul despre femei.

Începând din acest an, intrarea la spectacolele din cadrul Teatrului de Vară se va face contra unei taxe de 5 lei. Biletele vor putea fi cumpărate doar în ziua spectacolului, în fiecare miercuri, începând cu ora 17.00, de la sediul Centrului Cultural Județean Arad (str. George Barițiu, nr. 16).

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad.

No Comments

Comments for „Totul despre femei” dă startul, miercuri, Teatrului de Vară are now closed.