Editura Gutenberg Univers din Arad lansează un interesant volum-album intitulat „Lipova – istorie, oameni și fapte”.

Prin această lucrare, autorii săi, Maria-Alexandra Pantea, Corina Ianota Dubeștean, Stelean-Ioan Boia și Horia Truță, încearcă să aducă în atenția publicului aspecte inedite sau mai puțin cunoscute legate de istoria și patrimoniul orașului Lipova și a împrejurimilor sale.

Înainte de a trece la recenzarea acestui volum atipic, imposibil de încadrat în vreo specie literară, voi prezenta câteva considerații pe care să mă sprijin în analiza mea pentru această recenzie. De foarte multe ori, în elaborarea de prefețe, recenzii, eseuri verbale la lansările de carte, spunem rostiri amăgitoare, rostind cam ceea ce ar fi vrut să audă autorul, împânzind pagina cu epitete elogioase și cuvinte adulatoare. Nu am văzut, de exemplu, ca la o prezentare publică de carte, cineva să critice vreun text sau pe autorul acestuia! La fel, în prefațarea cărților se adresează ”texte pozitive”, apreciindu-se conținutul fără cusur și limbajul modern și elegant al exprimării. Am mințit la rândul meu pe atâția autori de poezie, pe care, fiind tineri, i-am încurajat să publice, străduindu-mă să folosesc o mimică veselă și o atitudine plină de îngăduință.

În cel mai bun caz, mă foloseam de alegoria trenului și a gărilor, ca simbol pentru evoluția literaturii, conform căreia cei care au urcat dintr-o gară la un moment dat pot să coboare în prima gară, ori în a doua, ori în următoare, simțindu-se disconfortat de valorile la care sunt nevoiți să aspire. Apoi, urcă alți aspiranți la gloria scrisului, scaunele din vagoane pot fi ocupate de maeștri consacrați, iar vreun loc eliberat ar putea constitui confirmarea valorică a textelor sale. Așa, unii urcă, alții coboară, unii rămân mai mult timp, alții rezistă până la funeralii pe Aleea scriitorilor. Critica literară de întâmpinare și de selecție ar avea nevoie de o exemplară moralitate, dar, cum sunt și eu, atâția alții fac destule compromisuri, încurajând nonvalorile, aspiranții fără vocație literară, mințindu-i pe unii din interes sau din inocență. Prin urmare, revocarea gândului / înscrisului că un volum de poeme sau mai multe, o recenzie laudativă sau mai multe, o prezentare încurajatoare dă cuiva dreptul de a fi înclus în rândul scriitorilor e o lugubră amăgire. Nici trei, opt sau zece cărți nu dau certificatul de ”scriitor”, după cum nici un critic literar nu scapă de păcatul de a emite judecăți estetice suficient de sigure și de stabile. Sper că nu va ironiza vreun cititor al acestor considerații citarea versurilor eminesciene din strofa care începe cu ”multe flori sunt, dar puține…”.

Considerația de mai sus a fost stimulată de o convorbire amiabilă cu profesoara Florica Ranta Cândea, redactorul-șef al foii de cultură Gutenberg, prin care ne reproșam (reciproc desigur) că prea încurajăm autori și promovăm texte pe alte criterii decât cele valorice. Critica de direcție este necesară, iar asumarea unor principii clare în publicarea unor pretinși scriitori ne fac părtași la mici neadevăruri, adică minciuni amăgitoare. Mi-a dat dreptate, dar mai spunea cu convingere și cu speranța împlinită a manipulării mele că în suflet suntem (prea) buni, iar bunătatea poate fi răsplătită la un moment dat de descoperirea unei valori literare autentice, iar pentru aceasta merită să riscăm. Mai zice, simbolic, distinsa poetă, eseistă, monografă și publicistă că înălțimile montane sunt precedate de dealuri, iar asemenea oportuniști sunt la fel de necesari ca și gloria împlinită. Criticul literar, înzestrat cu o cultură estetică, filosofică, literară, fără moralism se întâlnește mult mai des cu eșecurile și cu prognosticurile vizavi de textele date spre lectură. Când a dispărut cenzura, în urmă cu vreo 30 de ani, n-a dispărut autocenzura și fiecare individ poate scrie și publica orice, se crede un pegas, mâncător de jar, declarându-se cu cea mai candidă inocență scriitor. Desigur că nu e chiar așa, iar noi, analiștii de texte, continuăm să mințim și să încurajăm nonvalori și oportuniști.

Cele de mai sus țin de o anumită strategie pentru a îndemna cititorii la lecturarea opiniei mele despre Florica Ranta Cândea, profesor emerit de literatură și scriitor care, prin acest volum, vrea să dea seama, să se mărturisească, să inventarieze, până la ambiția exhaustivității, toate scrierile sale în decurs de 40 ani, adică din 1980 până în 2020. Am credința că volumul II din Out/in a fost conceput ca volum aniversar, când torsul anilor a albit vremea, dar aceeași vreme pandemică n-a îngăduit o sărbătoare în care aplauzele să străbată până spre Macea, locul nașterii sale, până la Timișoara, spre fiul său, distinsul artist plastic și universitar, Cristian SIDA.

După opinia mea, Out/in are trei componente subtil diferențiate: primele 30 de pagini sunt îndreptate spre sine, apoi următoarele 120 de pagini sunt titluri (inventariate) și extrase din activitatea publicistică și scriitoricească, iar ultimele circa 30 de pagini se configurează într-un ”jurnal de călătorie imaginară”, un fel de poem poezesc, despre ”descoperirea la persoana întâi”.

Cartea începe cu poemul ”Când eram mamă”, o splendidă meditație a condiției umane, identificată prin ocheanul unei femei zâmbărețe, cu coc, ochelari și colier alb profilat pe o bluză neagră, transmitând un ecou de împlinire, glisat între versul de început ”Când eram mamă” și ”Când și mai Mamă nu voi fi”. E o autobiografie sintetică, o trecere prin timp a unui destin feminin, sub forma unei scrisori către un fiu:

”Când

Tot mai Mamă

Aș fi fost,

Fiule,

Melopeice ecouri

Ne îngenuncheau

Anii

Nenumărați în dans

De lanternă

Și tremur în glas

Oare

Cât a mai rămas,

Fiule…”

(acest text, ca un fel de prolog, devine sursă, izvor de sentimentalitate, care indică valorizarea lui într-o amplă analiză stilistică).

Abia, mai apoi, autoarea se explică: ”Prezentul volum de carte nu a fost realizat întâmplător”. Plăcerea scrisului este ”o boală fără leac”, iar ”această carte are valoare de document”, mărturisind despre ”vremea de 40 de ani, de când au încărunțit pomii, dar nu s-au veștejit roadele”. ”Cu mine și dinafara mea” se încheie cu o mărturisire de credință ”cartea este un remediu”, după care urmează ”prezentul în referințe critice”, adică un fel de ce-ai făcut în ultimii 30 de ani. Scrierile lui Florica Ranta Cândea, după propria mărturie, s-au coordonat în jurul a trei domenii: însemnări lingvistice (cu trilogia despre Macea, satul său natal, dar care adună vreo șapte volume); însemnări confesionale (lirice, proză, scrisori imaginare, cf. Pagini trăite, cinci volume) și Clipe trăite (antologie de ”simțiri personale”) și ”auxiliare didactice” (profesoara ce gândește la elevii săi). În fine, biografia recentă a autoarei se axează în jurul publicisticii, încununată de includerea în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Pentru configurarea profilului său intelectual și scriitoricesc, F. R. Cândea aduce în completare un gând frumos al publicistului Dorin Ocneriu (”de ce o iubim pe această doamnă a scrisului arădean?”), un interviu amplu oferit Ligyei Diaconescu, o definire de dicționar elaborată de Horia Truță (C. F ”generează un entuziasm molipsitor înnobilat de epitete”), precum și un interviu imaginar la Marea Neagră, acolo unde ”m-am desfătat cu simfonia valurilor, respirând un pumn de stele”, venind la apa sărată ”cu un petic de câmpie de la șes, dintr-un oraș apusean…”. E un început cald, afectuos, luminat de o stare sufletească candidă și plină de înflăcărare.

”Eu despre alții”, ”Alții despre mine”, precum și multe alte conținuturi se înșiruie pe ani, pe titluri, pe publicații și pe tematică: evocări, insemnări, consemnări, studii, dialoguri (ne)convenționale, prefețe, apariții în presa virtuală, confesiuni inedite ș.a. Sunt 120 de pagini, cu sute de titluri de articole, știri, studii literare, culturale ori istorice, începând cu anul 1988 și până în prezent. În această perioadă, F. R. Cândea a publicat 25 de cărți și circa 1000 de texte în presă locală, națională și internațională. Ca să leg de ceea ce afirmam la început, F. R. Cândea a publicat volume de o diversitate tematică, dând un raft întreg de bibliotecă, și iată peste o sută pagini cu titluri inventariate cu rigurozitate, fiind adeseori jenată se se numească ”scriitor”, spre deosebire de alții care, cu vreo broșurică la vreo editură obscură, își anină în CV calitatea de ”scriitor”. Fiecare (se) percepe o realitate în funcție de anumite criterii, din care lipsesc valorile și modestia, fiind înlocuite cu făloșenie și falsa stima (exagerată) de sine.

Activitatea literară, publicistică și științifică a Floricăi R. Cândea îi susține gloria de a purta eticheta de scriitor deplin al literaturii române. În volumele lirice, acelea ale ”Paginilor/ Clipelor trăite”, poeta aglomerează emoțiile trăite într-o expresivitate rafinată, încondeind cuvintele cu răsuciri stilistice și cu sensuri diafane, generatoare de tensiuni mitice Ruperea calculată și manieristă a discursului liric în versuri scurte cât o respirație, se configurează într-o vitrină cu metafore, aranjate sub forma unui cocteil verbal, un fel de încâlcire disimulată de pudoare și acrobații ale limbajului: ”Când/ voi fi fost/ Mamă,/ Lumina din pleoape/ se deșteaptă/ la tic de pendul/ și mă întrezărea/ în lanul de Spice/ cu tămâiat vin/ cristic”. Etc.

În volumele de cercetare monografică, de recuperare a spiritului contemporan al satului său natal, Macea, de lângă Arad, F. R. Cândea ”ordonează” istoria unui topos într-un studiu multidimensional, o reprezentare compexă a condiției umane specifică unei comunități rurale. Documentarea ”pe teren”, identificarea (și descrierea) obiceiurilor, tradițiilor, ritualurilor, a limbajului în grai ori a costumației, cu fotografii, mărturii directe, descrieri istorice și multe altele o recomandă printre destoinicii istorici și etnografi importanți arădeni.

Activitatea publicistică a F. R. Cândea i-a fost apreciată de către UZPR, care a cuprins-o între membrii săi, pentru colaborarea la diferite publicații, inclusiv gestionarea apariției foii culturale Gutenberg, aflată la 10 ani de apariție și la al 40 – lea număr. Toate acestea sunt argumente pentru includerea Floricăi Ranta Cândea în rândul celor care-și pot arbora aura de SCRIITOR.

După această paranteză, cerând îngăduința cititorilor pentru amploarea ei, vom analiza a treia parte a volumului ”Out / In” (2020), un superb ”Jurnal de călătorie. Descoperirea de la persoana I”, despre deciziile afective ale Anelianei și ale lui Anelian, decizii de reflectare paralelă în oglindă a dublului personaj. După cum ne-a obișnuit cu figurația (Crinaria, Antonia etc.), având ca personaj nume variate, de această dată a îmbrăcat platoșa perechii Aneliana și Anelian, în fapt însăși autoarea, în dublă înfățișare feminină și masculină, închipuindu-se personaj al propriilor considerații sentimentale. Astfel cuvintele primesc valoare estetică, fiind însetate cu nuanțe afective și sentimentale. Cum? Florica Ranta Cândea lirizează prin intermediul personajelor, descoperindu-se pe sine atingând vârful contemplației despre sine și întru sine. În uitarea contemplativă, cuvintele o iau razna, mimând izvorul și împrăștiindu-se în labirinturi de semnificații, dificil de înțeles, dar fastuos de expresiv: ”timpul zburda printre cireșe de mai ca niște maci răsărind din salba de stânci ce ademenea, ca un fâsâit de ceai, parcul și surâsul aleilor”. Cuvintele se înșiruie la marginea osândirii lor de logica minții, dizolvând orice rațiune în limbaj poetic: ”Călătoria cu Aneliana nu era prevăzută, cum nici zănatic, dar frageda ei glumă de la masă, nu prezicea că va urma o altă călătorie, cea din vis, unde șoldurile ei dansau pe inele de ani și rătăcite manuscrisuri” (p. 153). Mai apoi scrie despre ”prefața ferestrelor”, ”cireși de lotus”, ”batistă pentru ultima ninsoare”, ”crustă de coniac”, spălarea mâinilor de atâta plecare”, ”trupul meu se spală de poezie” și multe alte alogisme lirice. În fine, ”trenul o luă încet de la peron precum un măr din pom, iar mâna mea îi cuprinse mijlocul pudrat de plutire”. Și astfel, în stilul schwarțian din ”Vocabule”, limbajul folosit dă un spectacol al renașterii prin focul cuvintelor arse de nerăbdare să devină vise ori simboluri ale eului. Douăzeci de Aneliani și douăzeci de Aneliane ”decid” frumusețea clipelor de uitare, un fel de chemare a absolutului prin intermediul magiei cuvintelor zgândărite și alungate din înțelesul lor comun și eteric.

Volumul Out / In (2020) re(con)stituie biografia intelectuală a Floricăi Ranta Cândea, venind în completarea tomului întâi publicat în 2019. Împreună, dau seamă asupra activității scriitoricești a unei profesoare de limbă românească, înzestrată cu pasiunea pentru lirism și patima pentru așezarea satului său natal în rândul localităților care și-au durat un confort spiritual original. Nostalgia experienței din anii copilăriei organizează memoria scrisă în două trilogii despre Macea, mărturisind, în grai măcenesc, un destin al unei comunități.

Și acum, o concluzie la un bilanț. Conținutul volumului solicită răspunsul la o întrebare sugerată: cât de scriitor este scriitorul Florica Ranta Cândea? Cele 25 de cărți, cele peste 1000 de articole, stilul poetic modern și înmugurit într-o arhitectură simbolică, monografiile sentimentale și dospite într-o baie de lirism, rezonarea la evenimentele culturale cotidiene, atașamentul față de publicistică și neliniștea de a fi exemplaritate, precum și altele îi întrețin vocația de scriitor. Fără timiditate și cu curajul întreținut de o operă viguroasă, Florica Ranta Cândea poate intra pe poarta literaturii temeinice a culturii române, chiar mai târziu decât i-ar fi fost hărăzit și chiar mai devreme de câte mai are de scris. F. R. Cândea este omul de bun simț, având o doză de altruism, pe care de atâta vreme înmugurește lauri și florile rare ale Bujorului de munte.

Anton ILICA

Florica R. Cândea, Out/in, Arad, Editura Gutenberg Univers, 2020, 184 pagin, format B5. (coperta Cristian D. SIDA)

În zilele de 7 și 8 iunie, scriitoarea octogenară Nora Iuga este oaspetele Bibliotecii Județeane “Alexandru D. Xenopol” din Arad.

Marți, 7 iunie, de la ora 17.00, Nora Iuga va fi prezentă, în sala ”Concordia”, la proiecția filmului documentar ”Aici Nora Iuga”, regizat de Vlad Rotaru. Miercuri, 8 iunie, între orele 13.00 – 14.00, autoarea va lansa și lectura pentru arădeni din volumul său de dialoguri  ”Ca motorul unui Ford din 1931”, iar de la ora 16.00 va asista la proiecția altui film documentar,  inspirat din viața sa și regizat de același cineast, ”Nino al meu”.

Absolventă a Facultății  de Filologie a Universității din București, scriitoarea Nora Iuga s-a format la cursurile reputaților profesori Tudor Vianu și George Călinescu. Profesional, domnia sa a pendulat între activitatea de profesor de limbă germană, cea de bibliograf la Biblioteca Centarală de Stat, de redactor la Editura Enciclopedică și de ziarist.

Din anul 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România, organizație în care, din anul 2000 deține funcții de conducere.

Este autor a numeroase cărți de poeme și proză ca: ”Vina nu-i a mea”, ”Captivitatea cercului”, ”Scrisori neexpediate”, ”Opinii despre durere”, ”Inima ca un pumn de boxeur” etc. Traduce importante cărți din culturile germană și suedeză.

Recent, la Port Arthur, având în spate Mureşul şi în faţă prieteni şi colegi dragi, Ionel Costin şi-a lansat volumul „Visul din tranşee – Nuvele şi povestiri”, apărut la Editura MIRADOR

„Avem în faţă o carte care încă mai miroase a cerneală, dar mai miroase şi a carte bună. Ionel Costin, iată, se află la a patra carte, pe care nu numai că a scris-o, dar a reuşit să o şi tipărească. În opinia mea nu o să scape de DNA-ul literar (pentru că există şi aşa ceva), un DNA, care să-l ia pe fiecare şi să-l pună la locul lui” a remarcat editorul Ioan Matiuţ, prezentând publicului cartea.

“Mare lucru am dobândit atunci când am ascultat poveştile, unele trăite, altele auzite de către bunici şi părinţi, locuitori, ieri, pe pământurile Maramureşului.

Am stat mult printre maramureşeni, unde în fapt de seară, pe un cuptioraş, ori la flăcările vreunui foc făcut pe de aproape de vreo stână, şi nu am uitat nimic din ceea ce povesteau sătenii cu inima deschisă. Unele lucruri pe care le-am aşternut pe hârtie le-am închipuit, altele poate chiar or fi fost…” a făcut o mărturisire de suflet, la fel ca în paginile cărţii, Ionel Costin.

Sala „Ferdinand” a Palatului Administrativ a găzduit aseară lansarea volumului „Cibi Braun şi Aradul”, dedicat uneia dintre personalităţile de excepţie ale fotbalului românesc şi arădean, jucătorul, antrenorul şi omul de fotbal Coloman Braun Bogdan.

Cartea prezintă toate aceste faţete, care se regăsesc într-o carieră prodigioasă, dedicată în totalitate sportului rege.

Este ultima lucrare purtând semnătura regretatului Tiberiu Ţiganu, demersul său fiind preluat şi finalizat de Radu Romanescu şi Dionisie Piroş, în condiţiile în care ultimul l-a cunoscut personal pe Cibi Braun.

Nu poate fi omisă implicarea viceprimarului Levente Bognar, cel care a făcut toate diligenţele pentru ca acest volum să fie editat din bani publici, dar şi contribuţia fostului consiler local şi judeţean Ionel Costin.

Au mai luat cuvântul, cu referiri la adresa lui Cibi Braun, Pavel Şodinca sau Gheorghe Vaczi. Tatăl ultimului fiind un jucător decisiv pentru UTA-Flamura Roşie în ambele trofee câştigate de Cibi Braun ca antrenor. Prima dată, în 29 noiembrie 1953, când a marcat, în prelugiri (min. 112), singurul gol al finalei cu CCA, iar apoi anul următor, când  a deschis scorul pentru arădeni în meciul de la Timişoara, cu Locomotiva. S-a terminat 2-0 pentru arădeni (care aveau nevoie neapărat de victorie) şi titlul venea pe Mureş.

Restaurantul Bucegi a fost gazda lansării celui de-al  doilea volum din „Un sfert de veac alături de prima iubire, UTA”, autor jurnalistul Bogdan Cioară.

Autorul şi crainicul stadionului UTA, Doru Nica, au  prezentat pe scurt noul volum în care este prezentată viaţa „Bătrânei Doamne” din anul1999 şi până la finalul sezonului 2012-2013. Au luat cuvântul şi invitaţii care au onorat cu prezenţa lor evenimentul şi, totodată, cei care au reuşit pe teren ultima promovare în prima ligă a echipei, în ediţia de campionat 2001-2002. Pe rând au luat cuvântul, Cristian Todea, Marius Ciubăncan, Sorin Botiş, Decebal Codru Grădinaru

„Am avut onoarea să joc pentru această echipă, iar acum să apar într-o carte. Am făcut parte dintr-o generaţie de excepţie, iar acum acest lucru va rămâne cunoscut peste ani”, a spus „căpitanul” Cristian Todea.

„Spiritul alb-roşu există, este prezent la jucătorii şi la suporterii arădeni, doar că trebuie puţin scormonit. Plecând de la UTA, am avut şansa de a evolua la echipe din străinătate, însă mereu, pe unde am fost, mi-am arătat ataşamentul pentru clubul care m-a lansat”, a spus Sorin Botiş

Veţi regăsi în paginile cărţii cu cei care au scris pe dreptunghiul verde istoria acestui club de mare tradiţie, dintre care îi amintim pe Cristian Panin, Sorin Botiș, Cristian Todea, George Ţucudean, Ionuţ Popa, Marin Lupaş, Marius Lăcătuş, Roland Nagy şi mulţi alţii.

Singurul regret al meu,  ar fi acela, că la această lansar nu a participat nici un reprezentant al actualei echipe, deşi am lansat invitaţii în acest sens conducătorilor sau unor jucători.”- a completat autorul

Unul dintre cele mai frumos episod din acest volum este făra dare şi poate superba victorie cu 4-3 de la Timişoara, una care va rămâne în istoria clubului fanion: “

“Cel mai frumos episod din acest volum este fără îndoială acea victorie de poveste de la Timişoara, cu 4-3, care am trăit-o de pe stadion, de la masa presei. Este un meci de povestit nepoţilor, îmi amintesc că la pauză fanii lui Poli ne trimiteau acasă, iar la final nu ştiau pe unde să se ascundă. Bucuria a fost fără margini atunci, iar acele clipe sunt de neuitat “,  spune autorul cărţii, Bogdan Cioară.

Autorul a ţinut să le  mulţumească celor care, prin performanţele realizate în teren, prin amintirile şi inevitabilele picanterii din viaţa fiecăruia, au făcut posibilă apariţia acestei cărţi, care cu siguranţă va face deliciul cititorilor. Volumul doi al cărţii “Un sfert de veac alături de prima iubire, UTA!” se poate găsi de luni la unele chioşcuri din Arad, la preţul de 25 de lei.

[nggallery id=43]