scris de: prof. Ioan Tuleu

Gulagul reprezintă, mai ales prin intermediul lui Alexandr Soljenițîn, imaginea terorii staliniste din perioada interbelică din URSS. Încă cu mulți ani înainte de începerea „Marelui Război pentru Apărarea Patriei” în lagărele siberiene au fost trimise sute de mii de persoane, declarate indezirabile, din care foarte multe au murit.   Doar în 1933 au fost trimişi în gulag 142 de mii de cetăţeni sovietici. Cel puţin 67 de mii au murit în lagăre de foame şi de boli. Cei care flămânzeau deja când au fost duşi de acasă aveau puţine şanse de supravieţuire într-un mediu străin. După cum a notat un funcţionar în mai 1933: „Pe când călătoream am văzut deseori oameni care fuseseră exilaţi rătăcind prin sate ca nişte umbre în căutarea unei unei coji de pâine sau a unor resturi. Mâncau mortăciuni, omorau câini şi pisici. Sătenii stăteau încuiaţi în case. Cei care izbuteau să intre cădeau în genunchi în faţa stăpânului casei şi cerşeau cu lacrimi în ochi o bucată de pâine. Am fost martor la moartea câtorva pe drumurile dintre sate, prin băi publice şi prin hambare. Am văzut cu ochii mei oameni flămânzi, muribunzi care se târau pe marginea drumulu. Erau luaţi de miliţie şi mureau peste câteva ore.

scris de: prof. Ioan Tuleu

După ocuparea părţii de est a Poloniei de către URSS, în septembrie 1939, mulţi polonezi din elita politică şi inelectuală au fost trimişi în lagărele din Kazahstan şi Siberia. Într-o singură seară din februarie 1940, la temperatura de  minus 40 de grade, NKVD a strâns  139. 794 de oameni smulşi din casele lor în toiul nopţii sub ameninţarea puştilor şi urcaţi în trenuri de marfă lipsite de orice confort, care să-i ducă hăt-departe în Kazahstanul sovietic sau în Siberia. La opririle de pe drum paznicii treceau din vagon în vagon, întrebând dacă mai sunt copii morţi. Czieslaw Adamczik, care pe atunci avea 11 ani, şi-a întrebat mama dacă sovieticii îi duc în iad. Hrana şi apa erau distribuite după cum se nimerea, iar vagoanele pentru vite erau lipsit de orice confort şi foarte reci. Cu vremea, copiii au învăţat să lingă promoroaca de pe buloane şi vedeau cum cei mai vârstnici începeau să degere. Acum, adulţii morţi erau scoşi şi aruncaţi într-o groapă comună săpată în pripă. Numai în timpul călătoriei au pierit aproximativ 5000 de oameni; încă 11 mii aveau să moară până în primăvara următoare. O micuţă poloneză dintr-o şcoală siberiană povestea ce s-a întâmplat cu familia ei: „Fratele meu s-a îmbolnăvit şi într-o săptămână a murit de foame. L-am îngropat pe un deal din stepa siberiană. Mama s-a îmbolnăvit şi ea de inimă rea şi s-a umflat de foame şi a zăcut în baracă două luni. Nu au vrut s-o ducă la spital până s-a sfârşit. La un colhoz, un tată polonez cu 4 copii a fost ucis ca să i se ia cizmele. Alt tată a murit de tifos în Siberia  la Vologda, oraşul morţii din nordul rusesc. Fiul lui, care avea 12 ani, deprinsese un fel de filozofie: Un om se naşte numai odată şi moare numai o dată. Şi aşa a fost.