scris de: prof.Ioan Tuleu

Soldații români aflați pe frontul de est reacționau spontan, fără ordin, atunci când veneau în contact cu mizeria pe care o îndura populația civilă, în special copiii. Un asemenea exemplu ni-l dă Constantin Sănătescu, comandantul Corpului 4 armată român, aflat în ziua de 13 septembrie 1942, în drum spre Cotul Donului:

    „Am mers bine toată noaptea, însă ne-a fost frig în vagoane. Spre ziuă ajungem la Kazatin, cu gară mare, frumoasă. De aici luăm direcția spre Kiev și mergem pânăm la Fastov unde ne înțepenim.

       Întâlnim din ce în ce mai des trenuri cu răniți ce sunt evacuați dinspre front spre interior. Cu cât înaintăm vedem cum se schimbă aspectul geografic al regiunii dar și aspectul provocat de război: regiuni distruse, formațiuni militare din ce în ce mai dese, trenuri cu muniții, spitale, etc

       La ora masei, apar ca din pământ copii ce vin să ceară o coajă de pâine. A reușit Germania să întindă mizeria peste tot. Să vedeți acești micuți flămânzi cum și-au făcut din câte o cutie de conserve – găsită tot prin gări – o gamelă cu care se prezintă și ei la rând cu soldații, acolo unde văd că se distribuie mâncarea… Ar avea oare cineva sufletul să-i alunge pe acești înfometați ? Mă bucur când văd soldații noștri cum își rup tainul lor spre a le da câte ceva de mâncare. Fiecare ostaș îi ajută cu drag – căci poate se gândește că și el a lăsat acasă un copilaș sau un frățior ca aceștia și că poate și alții vor avea milă de ai lui. (Jurnalul generalului Sănătescu, Editura Humanitas, ediția a II-a, București 2006, p.