Începând din data de 9 septembrie, Consiliul Judeţean Arad va organiza, în fiecare sâmbătă şi duminică, în Podgoria Aradului, Circuitul Cramelor. „Este un program dedicat arădenilor, dar şi turiştilor din afara judeţului, prin care producătorii de…
Bazinul de înot cel mai pupular din Arad, de la Sala Polivalentă, a rămas fără apă caldă şi a fost închis. „Sunt probleme financiare serioase la bazin, care a fost debranşat de la apă caldă…
Prezent la evenimentul Românii de Pretutindeni organizat de Biserica Ortodoxă Grădiște, Sergiu Bîlcea vicepreședintele Consiliului Județean atrage atenția privind importanța acestei întâlniri și modul în care aceasta face legătura cu sărbătoarea tuturor românilor, cu ocazia…
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Sergiu Bîlcea consideră că circul pe care îl fac parlamentarii PSD de Arad pe tema alocărilor prin PNDL nu poate să acopere o realitate ruşinoasă pentru ei: Aradul a fost lăsat…
Alocările de bani prin programul PNDL 2 nu avantajează judeţul Arad. Deşi suntem unul dintre judeţele cu contribuţii importante la bugetul de stat, Guvernul PSD a plasat judeţul Arad pe locul 7 de la coada…
PSD îşi recunoaşte propriile minciuni şi erori: în jumătate de an, a modificat de două ori programul de guvernare! „Toată lumea a înţeles că nu te poţi baza pe PSD. Zilele acestea, câţiva şefi ai…
Liderii Organizaţiei Municipale PNL susţin proiectul „100 de străzi pentru Arad”. „Proiectul PNL este centrat pe realizări în administraţie. Dacă facem politică pentru cetăţeni, atunci trebuie să facem performanţă în administraţia locală. PNL a…
Ca parte a strategiei referitoare la reabilitarea drumurilor de legătură cu județul Timiș și realizarea de noi conexiuni rutiere Arad-Timiș, Consiliul Judeţean Arad a prezentat, la Mănăştur, finalizarea lucrărilor la drumul comunal DC99A, între Mănăştur…
PNL acuză modificările făcute pe furiş de PSD la programul de guvernare, care vor afecta grav economia. „Modificările programului de guvernare au fost făcute noaptea, ca hoţii, fără consultare cu mediul de afaceri. Cei de…
Echipa Organizaţiei Municipale a PNL Arad lansează o campanie de deschidere a partidului către oamenii activi din societate. „Aradul liberal” este o campanie care vizează atragerea de noi membri spre PNL şi o serie…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, continuă să urmărească stadiul lucrărilor de reabilitare a drumurilor în Arad. “În perioada următoare, vor intra în reabilitare câteva străzi importante din Micălaca. Cu mai multe ocazii, am stat…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, consideră că PSD afectează grav economia privată şi pune în pericol veniturile românilor. “Cursul euro de peste 4,6 lei este ultima ispravă a guvernării PSD, generată de criza politică…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA, consideră că PSD şi-a arătat limitele în ultimele zile. „PSD a primit un vot din partea românilor, în schimbul unor promisiuni populiste. Ultimele zile au arătat limitele acestui partid, care nu…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, urmăreşte în continuare stadiul lucrărilor la drumurile din municipiul Arad. “Am constatat că se lucrează în ritm bun, au fost reabilitate în ultimele zile mai multe străzi din centrul…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al CJA, consideră că rezultatele alegerilor parţiale confirmă tendinţa descendentă pe care se află PSD: „Tot mai puţini români au încredere în PSD şi asta s-a văzut ieri, la alegerile parţiale…
Sergiu Bâlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad, critică atitudinea Guvernului PSD faţă de bugetari. Acesta apreciază că PSD a înşelat bugetarii: au promis că măresc salariile în acest an, Guvernul a anunţat un calendar, dar…
Bilanțul primului an al echipei Cionca-Bîlcea-Boghicevici la conducerea Consiliului Județean Arad: Proiecte de peste 170 de milioane de euro din fonduri europene, premiere naționale, stabilitate economică! *Proiecte în valoare de 47 de milioane de euro…