Articles Tagged “mocrea”

  • cj

    Donaţie importantă pentru Spitalul de Psihiatrie de la Mocrea

    Astăzi pleacă din Germania o donaţie consistentă pentru Spitalul de Psihiatrie Mocrea. Donaţia, importantă pentru sistemul sanitar arădean, a fost realizată de către Institutul Internaţional Social şi de Formare, din Germania. Pentru acordarea acestui sprijin…

  • Continuă lucrările de cuplare în oraşul Ineu

    Continuă lucrările de cuplare în oraşul Ineu

    În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania…

  • Prima grădină terapeutică din România, inaugurată la Mocrea

    Prima grădină terapeutică din România, inaugurată la Mocrea

      Aproximativ 40 de pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Mocrea au fost incluşi într-un proiect pentru realizarea primei grădini terapeutice din România, ca formă de terapie ocupaţională, pentru tratarea afecţiunilor celor internaţi. Nicolae Ioţcu, preşedintele…