Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va beneficia de un proiect de 1,1 milioane Euro pentru dotări. Anunţul a fost făcut de Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Acesta a participat în cursul zilei la şedinţa…
„Ne propunem proiecte ambițioase pentru județul Arad și mizăm pe sprijin guvernamental pentru unele dintre aceste proiecte. Județul Arad a început anul bine, portofoliul de proiecte finanțabile prin Programul Național de Dezvoltare Locală și Compania…
Vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea, susține că blocarea sistematică a lucrărilor la pasajele de peste șoseaua de centură a Aradului demonstrează că strategia PSD este ca Aradul să nu poată folosi aceste pasaje! Faptele PSD…
Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa Consiliului Judeţean, alocarea unor sume importante pentru proiecte care vizează comunităţile locale. Banii au fost alocaţi pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, pentru…
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, dl. Iustin Cionca, a fost sesizat, într-o scrisoare deschisă transmisă prin intermediul reţelelor sociale şi preluată de mass-media, cu privire la o reclamaţie vizând Secţia Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean de…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, participă astăzi la Adunarea Generală a Cooperării Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT). Aradul este unul dintre membrii fondatori ai cooperării și unul dintre beneficiarii proiectelor derulate prin sau cu ajutorul DKMT. De…
În şedinţa Consiliului Judeţean desfăşurată ieri s-a aprobat noua organigramă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, prin care se suplimentează numărul de medici, asistenţi şi infirmieri. „Dorim să aducem îmbunătăţiri sistemului sanitar nu doar…
Conducerea Consiliului Judeţean Arad este dezamăgită de indiferenţa parlamentarilor PSD Arad faţă de forma finală a bugetului de stat pe 2017. „Încă de la întocmirea proiectului de buget am prezentat priorităţile judeţului, am subliniat că…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, consideră staţiunea Moneasa obiectivul principal în strategia de dezvoltare turistică a judeţului. Pentru „Proiectul Moneasa”, Iustin Cionca are în vedere două variante: fie preluarea staţiunii de către Consiliul Judeţean, fie…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, are o nouă inițiativă prin care Staţiunea Balneoclimaterică Moneasa ar putea fi desființată. După ce a solicitat, în urmă cu două săptămâni, dezlipirea stațiunii de comuna Moneasa și trecerea…
Este o noapte tristă pentru România, pentru românii cinstiți, de bună credință și de bun simț – pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor țării noastre necăjite, încăpută pe mâna unor indivizi lipsiți de scrupule. În aceste…
Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, le solicită parlamentarilor arădeni o centralizare a amendamentelor pe bugetul național al anului 2017. „Ne-am întâlnit cu domnii parlamentari la Consiliul Județean și le-am prezentat proiectele administrative pentru anul 2017.…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a transmis o solicitare ministrului Turismului în vederea includerii stațiunii Moneasa și a localității Căsoaia în Legea 526/2003 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului „Schi în România”,…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, le cere parlamentarilor de Arad să susțină proiectele județului în noul buget pe anul 2017. Având în vedere creșterile salariale și eliminarea unor taxe, județul Arad a rămas fără…