O elevă de clasa a III-a de la o şcoală din Arad a găsit o lamă de ras într-un corn primit prin programul „Laptele şi cornul”.

Din fericire ea nu a ajuns să muște din zona unde se afla lama, scăpând fără răni în urma incidentului, dar lucrurile puteau deveni foarte grave  dacă fetița ar fi ajuns să mestece sau să înghită lama.

Fetița este elevă la Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad. „A primit ieri, la finalul orelor, mai multe cornuri de la colegi, provine dintr-o familie mai săracă și de fiecare dată ei îi oferă cornurile lor. A plecat de la școală și pe drum a început să mănânce un corn. La unul  dintre capete era lama de ras. Părinții, revoltați, ne-au adus cornul la școală” a declarat învățătoarea fetei, Mirela Dobreț.

E adevărat, cornul a fost adus la școală abia azi dimineață, existând și  suspiciunea ca lama de ras să fi fost înfiptă de cineva în interiorul cornului. Cei responsabili pot stabili însă de unde provine lama, dacă a ajuns acolo în timpul fabricației sau a fost pusă ulterior acolo.

Oricum, luni, la orele 10.00, la Consiliul Județean Arad va avea loc o ședință la care au fost convocați reprezentanții firmelor care se ocupă cu distribuirea produselor alimentare în școli precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Direcției de Sănătate Publică, și Protecției Consumatorului.

„Dacă sunt descoperite nereguli grave se poate merge până la rezilierea contractului” a precizat Andreea Oțoiu, purtătorul de cuvânt al CJ Arad. Firma care a câștigat licitația pentru distribuirea „laptelui și a cornului“ este SC Biscotto SRL din Timișoara.

Săptămâna aceasta elevii claselor a XI-a si a XII-a au dat simularea examenului de bacalaureat si ca de fiecare data ne-au iesit in fata lucrari care mai de care mai bizare, dar astazi va supunem atentiei lucrarea unei tinere, eleva in clasa a XI-a care a raspuns intr-un mod original la subiectul III, iar lucrarea sa ne-a fost facuta cunoscuta  pe blogul domnului Profesor Ovidiu Ivancu.

“Printre lucrarile corectate, gasesc un text al unei eleve careia aș fi onorat sa ii fiu profesor. In el regasesc multe dintre erorile pe care le comit eu insumi in fata claselor la care predau. Asadar, textul urmator este o incurajare publica adresată elevilor mei; daca au astfel de opinii (acestea sau altele!), as fi bucuros să le ascult.” spune Ovidiu Ivancu pe blog.

Iata ce a scris eleva in lucrarea sa:
“Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relația între un elev și oricare profesor. Nu vreau să generalizez, așa că o să profit de ocazia asta și o să spun un secret. Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din fața mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbește absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta și la un moment dat prezența ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi și, după ce s-a uitat puțin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care și dumneavoastră ați trăit adolescența, știți cum e. Poate vă aduceți aminte de momentele de tristețe sau de pasele proaste. Țin să vă anunț că există și acum, iar data viitoare, când o să mergeți într-o clasă, uitați-vă mai atent la sufletele prezente și nu uitați că nu pentru toți e ușor și uneori tot ce ne lipsește e o privire încurajatoare. Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva.”

Uimit de randurile citite, Ovidiu Ivancu ii raspunde elevei pe blog:

“Da, știm cum e adolescența, însă o cunoaștem acum doar teoretic. Memoria noastră e ușor disfuncțională; ne imaginăm întotdeauna că am fost adolescenți mai responsabili decât voi, ne închipuim că toată adolescența noastră a fost petrecută prin biblioteci, că eram cuprinși de o sete nemărginită de cunoaștere. Dacă am fi sinceri cu noi înșine, ar trebui să admitem că nu eram deloc așa. Așadar, învață să îți ignori profesorii atunci când îți cer să nu mai fii veselă. Învață să fii selectivă. Nu te împovăra cu propriile noastre depresii, atunci când, nemaireușind să le facem față, le aducem în fața clasei. Sensibilitatea e o calitate și dacă vreunul dintre noi, profesorii, îți spune că nu e așa, ignoră-l! Fără agresivitate, fără revoltă exterioară, doar cu zâmbetul superior al aceluia care înțelege că noi, profesorii, avem automatismele noastre, rigiditățile noastre.

Nicio pedeapsă nu trebuie să te facă să-ți pierzi libertatea interioară de a gândi așa cum vrei, așa cum crezi! Limba și Literatura Română, ai dreptate, nu se reduce la definiția romanului și a schiței. Trebuie să vi le dictăm în caiete pentru că unii consideră că ele sunt esențiale și le-au trecut în programa de bacalaureat. Literatura română e un obiect care trebuie să îți stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe. Dacă nu reușim să o predăm așa, înseamnă că noi suntem cei vinovați, nu materia în sine. Dacă suntem și preferăm să ne comportăm ca niște dinozauri, nu ne lua în seamă! Dinozaurii își imaginează că lumea le aparține, însă, în cele din urmă, ea aparține celor ca tine!

Fericirea nu poate fi predată de către noi. Prin natura meseriei, prin faptul că trebuie să ne ducem existența cu salarii cuprinse între 200 și 400 de euro (lucru de care voi nu vă faceți vinovați!) și, nu în ultimul rând, prin faptul că, pur și simplu, suntem mai bătrâni, noi ne aflăm în situația nu de a preda fericirea, ci de a o învăța de la voi. De data asta, voi sunteți profesorii! Dacă vedeți că suntem prea încăpățânați ca să învățăm ceva de la voi, procedați așa cum facem și noi. Treceți-ne câte un doi în catalogul vostru personal, încercați să ne faceți să înțelegem ceva, iar dacă nu vom reuși, lăsați-ne corigenți și mergeți mai departe! Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit.” scrie profesorul pe blogul sus mentionat.