AradReporter » cristian tica

Hai să lăsăm ipocrizia, domnilor ,,jurnaliști”! (editorial)

admin — Wed, 16 Dec 2015 23:57:41 +0000

scris de: Cristian Țițca

De ceva vreme încoace observ că în interiorul breslei jurnaliștilor apare un nou curent. Cei care au pășit pe meleagurile jurnalismului în anii 90, aflați acum la vârsta maturității, se tot plâng de starea deplorabilă a presei actuale. Oameni care au intrat în presă prin conjunctură, interese politice sau noroc se apucă acum să vorbească de dragul jurnalismului și al deontologiei. Cică presa de acum nu mai are oameni de calitate. Presa de acum e aservită diverselor interese economice și politice. Presa de azi e un exemplu de rătăcire intelectuală… spun ei.
Ca să vă dați seama despre cât de ,,evoluată” era presa de după Revoluție, am să vă dau un exemplu. Dacă la începutul celui de-al doilea război mondial nu puteai deveni pilot de avion, indiferent de tabăra beligerantă, decât dacă aveai niște studii și multe ore de zbor la activ, către final erau angajați ca piloți până și elevii de liceu. Pentru că cererea era extrem de mare iar programele de pregătire a specialiștilor durau prea mult.
Înainte de 1989 noi nu am avut școală de presă. Maximum de erudiție în domeniu putea fi atins de cineva care a urmat un curs de câteva luni de propagandă la ,,Ștefan Gheorghiu”. Din această categorie de inițiați s-au născut propagandiștii de atunci și ziariștii de azi. Pentru a forma o generație nouă de ziariști în adevăratul sens al cuvântului a fost nevoie de eforturi. Eu, spre exemplu, fac parte din a doua generație de ziariști cu diplomă din România. Dat fiind faptul că sistemul de învățământ post-revoluționar nu avea cadre universitare pregătite să ne îndrume, s-a apelat la ajutor extern. Cei din generația mea de absolvenți știu că doar 30% dintre profesorii noștri erau români. Restul erau americani, olandezi, germani, etc. Tocmai din acest motiv specializările în jurnalism de la începutul erei post-decembriste erau de fapt catedre ale facultăților de limbi străine. Așa s-a născut învățământul universitar specializat în România. Cu facultăți precum cele de Jurnalism-Engleză, Jurnalism-Franceză sau Jurnalism-Germană. Pentru că trebuia să stăpânești o limbă străină pentru a înțelege ce se predă la curs.
Din păcate, din cei treizeci și ceva de absolvenți din anul meu, suntem cam cinci la număr cei care mai activăm în presă. Sau pe la marginile ei. Restul au făcut orice altceva decât presă. De ce? Pentru că în timp ce statul român cheltuia bani pe specializarea noastră (pe vremea aia dădeam 11 pe un loc, iar la limba engleză, probă eliminatorie, aveai de tradus un sonet din limba engleză medievală) la ziarele libere și democrate au fost umplute golurile de personal. Așa se face că toți inginerii, filosofii și propagandiștii PCR erau în 1994 montați, bine-merci, în posturile de conducere ale ziarelor.
În majoritatea lor, aceștia nu au făcut un minut de documentare de-alungul carierei. S-au trezit dintr-o dată editorialiști, șefi de secție sau redactori-șefi de ziar. Nici unul dintre ei nu s-a întors acasă plin de pureci și păduchi după o documentare în țigănie, la Covăsânț. Nici unul dintre ei nu și-a pierdut noaptea de Anul Nou în documentare pe ogoarele patriei, ca să vadă publicul cititor cum se distrează românii la cumpăna dintre ani. Nici unul dintre ei nu a fost pus în situația de a-și vărsa mațele pe caldarâm la accidentele cu morți, răniți și sfârtecați pe șoselele patriei.
Acum ei sunt exact acei oameni care deplâng calitatea presei. Oameni care au ținut de scaune până la Dumnezeu și înapoi. Oameni care de frica viitorului nu au lăsat să crească nimic la umbra falnicului lor eșec profesional. Oameni care au înțeles din presă doar avantajele, nu și obligațiile. Și ne mai mirăm azi că avem presa pe care o avem? O raită prin facultățile de jurnalism ale patriei vă va lămuri și veți veni acasă oripilați. Profesorii universitari de acum sunt propagandiștii de ieri. Niște personaje care s-au retras în locul călduț al universităților private, cocoțați pe munți întregi de plagiat, pile și relații. Moraliștii de azi sunt bine acoperiți. Vine vârsta pensiei iar ei nu vor duce lipsă de nimic. Între timp scot pe piață generații după generații de ziariști slabi, retarzi sau puși pe căpătuială. Am avut o șansă de schimbare după Revoluție și am ratat ocazia cu brio. Dacă dorim o presă corectă, echidistantă și profesionistă avem nevoie de zeci de ani pentru a o construi. De aceea vă spun că, până la urmă, tot cea auziți de la marii protectori ai eticii e frecție la un picior de lemn. În presa română am dus tot timpul lipsă de ziariști. Nu doar acum. De asemenea, am dus lipsă și de caractere. La fel ca în zilele noastre. Nimic nu e nou sub soare. Doar ipocrizia pare că e la mare căutare.

Like a boss.

Moartea Europei (editorial)

admin — Thu, 08 Jan 2015 22:58:28 +0000

scris de: Cristian Țițca

Așa cum bănuiam ieri, cei care au tras cu kalashnikovul prin Paris sunt născuți și crescuți în Franța. Nu sunt trimiși nici de Frăția Leului de Apă Dulce din Africa sahariană, nu sunt nici antrenați de Al-Qaeda – aripa hard and heavy metal. Sunt francezi, 100%, exact așa cum zice și scrie în constituția Franței. Și cu toate acestea, presa din toată lumea i-a prezentat pe acești doi idioți criminali ca fiind „franco-algerieni”. Nu francezi.

Mi-e teamă că, în tot acest scandal televizat la nivel mondial, uităm să discutăm lucrurile esențiale care au făcut posibil un asemnea atentat. Pentru că nu despre libertatea de expresie trebuie să discutăm noi acum. Nu despre dreptul de a se întinde mai mult decât la permite propria inteligență a ziariștilor e subiectul în cauză.

Ci despre drepturile minorităților. Cât și cum poate permite o majoritate unei minorități, indiferent de felul ei, să se protejeze, să se exprime și să participe la viața civilă a cetății?

Uniunea Europeană nu a luat ființă doar pentru ca producătorii de cărbune și oțel să nu plătească taxe, așa cum se încercă, simplist, a se explica. UE a apărut din nevoia stringentă de a stopa războaiele dintre statele europene. Să nu uităm că în secolul trecut două dintre acestea au devenit mondiale! Europa a avut și are o problemă aproape genetică legată de străini. În evul mediu europenii au mazilit la greu tot ceea ce înseamnă musulman, evreu, kathar, ortodox sau protestant. E adevărat, toleranța nu a fost punctul nostru forte.

După ce am stabilit că nu e bine să fim intoleranți, am sărit în altă extremă. Cea a toleranței excesive. După al doilea război mondial, mai ales în contextul scăderii populației, vestul continentului a permis intrarea pe teritoriul lui a milioane de imigranți din lumea musulmană. Franța a pretextat că cei din fostele colonii sunt aproape civilizați, vorbesc limba franceză, l-au citit pe Dumas și asta îi îndreptățește să devină gunoieri la Paris. Și au venit. Au lucrat foarte puțin ca gunoieri, dar în schimb au născut (statisticile o spun, nu eu) între 5 și 9 copii de familie. Iar statul francez, bucuros de o așa demografie, le-a dat ajutoare sociale, alocații, pensii ș.a.md. La fel a procedat și nobila Mare Britanie cu cei din fostele colonii. Așa a procedat Spania, Italia, Germania… Fără să facă nici cel mai mic gest în civilizarea acestor populații.

Au fost abandonați în cartierele rău-famate ale Europei și lăsați la mila ajutoarelor sociale, considerând, probabil, că atâta vreme cât oamenii ăia primesc bani fără să facă nimic, nu la va trece nici măcar o idee de fundamentalism prin cap. Și uite cum, peste ani și peste generații, în sărăcia mahalalelor Europei, printre proxeneți și traficanți de droguri, a răsărit cel mai drag și frumos curent al jihadului!

Uităm faptul că formarea Uniunii Europene a fost un proiect CREȘTIN -DEMOCRAT!!! Pentru că doar creștinismul și valoriile lui pot fi liantul unei noi forme statatale: Uniunea Europeană. E singurul lucru pe care noi, europenii, îl avem în comun. Dar, din păcate, valorile creștine au început să fie înlocuite cu niște presupuse valori democratice cu care noi, europenii, nu suntem obișnuiți. Încet – încet minoritățile au început să capete mai multe drepturi decât majoritatea. Pentru câțiva copii musulmani dintr-o școală, a fost exclusă religia din tot sistemul de învățământ. Să nu cumva să fie jigniți în amorul propriu iubitorii de sânge de cămilă. Le-au fost construite moschei din bani publici. Au fost făcute școli în limba lor. Iar acum ne returnează „mulțamul”. Atentatul din Paris e doar începutul.

Unde a greșit Europa? În foarte multe! Dar, cel mai important fapt mi se pare că deși ,începând din anii 60, au existat studii sociologice care anunțau urgia de acum, nimeni nu le-a băgat în seamă. Toate statele din vestul continentului au ascuns mizeria sub preș. Nu au recunoscut în ruptul capului faptul că au o problemă pe care nici măcar nu se chinuie să o rezolve. În schimb au găsit probleme de rezolvat în alte părți. Țiganii cerșetori sau spălători de parbrize, proveniți din estul continentului, au devenit ținta principală a politicienilor din vest. Alegătorii lor trebuiau să aibă percepția că autoritățile naționale își fac treaba. Așa că s-au înhămat cu mic, cu mare, împotriva noilor veniți în UE. Polonezii, românii, bulgarii, au devenit principalii inamici ai acestor state.

Acum, politicienilor europeni le explodează bombe sub fund, dar mintea nu le vine la cap. Vom avea în curând țări conduse de extrema dreaptă. În Franța, Marie LePen a căpătat o muniție nesperată pentru campania electorală din acest an. Probabil va câștiga alegerile. În Marea Britanie, partidul anti-european UKIP a mai luat 10 procente peste noapte. Olanda, Belgia, Italia stau la coadă pentru a-și instala la putere super-naționaliștii.

Știți ce au acești super-naționaliști în comun, indiferent de țară? Faptul că nu suportă pe nimeni, în afară de ei înșiși. Deci nici pe noi, românii. Bulgărele de zăpadă a pornit pe deal în jos, devine tot mai mare și sperăm că doar o minune îl va opri să nu dărâme, ca pe niște popice, construcția europeană.

P.S. : Bănuiesc că la Kremilin ,acum, Putin își râde în barbă. Știe el de ce.