Am fost acasă la Festivalul părădăicilor! Se spune că, în viaţă, contează “Cei şapte ani”petrecuţi şi poate nu întâmplător această a şaptea ediţie a dus mulţi arădeni şi nu numai la Castel, care au lăsat “Produs de Cluj “şi au ales să cuştulească “Produs de Macea”!

Cât oi trăi nu voi uita că am plecat desculţă din sat, am lăsat târnaţul şi tinda şi am învăţat  la oraş să nu fac de ocară neamul ,meu de păcurari, “din tată-n fiu” cum îi zâs-a locului!

Voie bună la Castel! Din fereşti îmi zâmbea “Amintirea” celor zece ani unde am păstorit ca dăscăliţă!

Peste treizeci de standuri, cu de toate, părădăici, piparcă, plăcintă, răchie, brânză, produse de casă, de pescărie, pită cu clop, zamă ghi părădaică, miere de albine ,  lebeniţă răcită în fântâna cu vighire produse naturale  ş.a. au făcut deliciul spectatorilor!

Peste tot, muzica răsuna ca un clopot! Poate nu întâmplător, Castelul se regăseşte între cele TREI BISERICI ! Ortodoxă, Baptistă, Catolică! Trinitatea…

Pentru prima oară, am păşit în TINDA MĂCEANĂ! O prezenţă inedită! Doi vecini din Cutoş, un cartier din apropiere, s-au ortăcit şi au avut un stand ..aparte! Este vorba despre scriitorul în grai, în civilie, vameş, Ioan Alexandru Ardelean a lui Crumpa, cu nume de scenă, Baci Ghiuri a lui Hămfău-Găzdoi şi găzdoaia, rapsod local, Elena Stoian cu porecla Ciocăneaua!

Se stătea în prag , la rând să se chipuiască cu gazdele !

O măceană, o prietenă din copilărie, Icuţa lu Vezanu, Floarea Curtuţiu îmi zice cu o taină nebănuită – “Tolvai, Floare, dacă ştiam şi io vă dădeam ceva din casă”!

În sfârşit, povestea mea e una, cu fir roşu de ..părădaică! În tindă măceană dar şi la alte standuri am admirat părădăici cu nume şoade dar gust delicios-Prinţul negru-Black Prince, Cherry, Inimă de ..bou..Negre de Crimeea! Părădăici în formă de gogoşar, piparcă de culoare vinetei, părădăici ca prunele botoşele , mov, cât nucile! “Unde oare aş găsi părădaică din vemea copilăriei mele?” am întrebat-o pe Nana Măricuţa! “Noa bene! Aştea-s faină dar nu-s bune de fert în iehi cu ţelofan şi saliţir! Nu-s ghi zamă ghi părădaică da îs  mândreaţă!”îmi zice o altă nănuţă care avea un minunat stand!

Şi uite -aşa , nu mă săturai să mă găştesc şi să mă ocoşesc cu gazdele mele! Că doar nu îi greu să fii gosc în satul tău!

Am păşit pă ţoale de zdrenţe , mai bine decât să mi se fluture pămucă..pardon ..vată pe băţ şi păpuşi gonflabile ..

Am hodinit pe laviţa cu gurgoi şi am văzut în lădoi câteva produse vechi -cum ar fi-vârtelniţă, război de ţesut, cizme negre cu tureac, chipuri vechi, icoane , lipidee -”peretari” cum cerea să i se vândă un turist…

Furca, fuiorul, lingura de învărtit în cădlan, ţoale, măsăriţe, cusături vechi  şi de perete dar şi de folosit , la îndemână cu înscrisuri specifice “Gâsculiţă ga ga ga lasă-mă în casa ta”, jilău au făcut deliciul trecătorilor! Care au fost ..monitorizaţi de un grup , de voluntari, din Italia, Spania, Portugalia , care împărţeau şi lipeau pe piept o bulinuţă ,că semn că se numărau cei dornici de o zi de vis dedicată unui produs casnic, pe cât de banal-părădaica!  pe atât de gustos , care însoţea , la câmp, ţăranul, cu şoanca, apa rece din ol şi clisa friptă!.Cea mai iubită ..părădaica a fost primarul, Ioan Mercea ,care a ales să fie în ..trend ..şi a îmbrăcat un tricou roşu!

A fost gosc, şi Bace Toghiere, un Brand Crişana! Tare aş fi vrută să întreb trecători, câţi ştiu de acest Brand Naţional! Scriitor în grai fonetic, scriitor în limbaj cult, compozitor şi textier! Iată atribute care ne încumetă să nu ne pară rău c-am văndrocit la Macea alături de cei care îşi sărbătoresc un produs care le asigură de zeci de  ani subsistenţa!

Şi apu n-am gătat de povestit! Costum local, izmene în doi laţi, jlarfe, clop negru , zobon şi tricolori purta bacea nost.. fain ficior ..fost Ghiuri!

Ciocăneaua, Lenuţa, avea o ceapţă în păr de parcă îi înflorea zâmbetul ! Haine de stat, de mătase, zagie cu fodre, patru rânduri de poale , cu loză şi rişelite dar şi spătăi cusut cu motive florale!

Cei care vizionau TINDA erau goştiţi cu plăcintă coardă şi pită cu unsoare şi piparcă râjinită usturoaie , lebeniţă răcită şi apă rece din olcuţe! Pe dosoaie brodate şi apretate, aşa cum stă bine unor găzdoi!

Un moment fericit s-a consumat tot în tindă! Un vechi animator cultural, IOAN CHIŞEUAN şi-a lansat un CD cu un titlu inspirat din întreaga carieră-Jocuri din Câmpia Aradului culese de la talentaţi muzicanţi.Ciotea, Marin ţâganu, Lişcu, Pişti, Trucu ş.a acompaniaţi de formaţia Rapsodia.

Festivalul s-a bucurat şi de o ..mascotă local-.marinărească, un localnic, de-a lu Mauru, care de fală, şi-a făcut o salbă din produse locale pe care ..o juca după muzică! O piparcă ghioabă , care,de fapt , era părădaică mi-a dat voi să îi sărut culoarea! Mov! Apoi am ţucat brâncuţele celor care mi-au făcut o bucurie! Tinda măceană! Faină rânduială!

Astfel am ..mas ..la un POPAS ACAS! Nu am uitat să aprind şi nişte chietruţe de la toltiş, să nu mă zăuite neamul meu măcean! Ştiu cum toată localitatea vibra ! Şi presa toată se bucura!

Acest reportaj l-am trăit! Nu este un foileton! Dar se vrea o pledoarie pentru Autenticul local!

Aş vrea să se mai audă de aceşti inimoşi localnici! Şi de Ansamblul Edera şi de mentorul lor, Eugenia Deac!

Noi? Suntem “corturari” !Noi cântăm, jucăm, nu manelizăm!

Am tămâiat casa de la bloc cu un fir de busuioc adus de la Macea!

Am avut din nou pentru o zi “Păşuş” de Macea! Dar cine mă aude , oare!

Felicitări! Proprietari de bun gust!

Pe la tinda măceană şi nu numai, pe Aleea Poeţilor Ardeleni de lângă Teiul eminescian, s-au preumblat, ca ş “grofiţele” de altădată, Claudia Boghicevici, părintele Budeanu, Iustin Cionca, Horia Truţă, primarul Ioan Mercea , Sorin  Victor Roman,  Constantin Traian Igaş,  ş.a

-Şi totuşi cum rămâne!

– Cu ce m-am ales din viaţă!

Imaginile sunt grăitoare!!

Florica RANTA CÂNDEA – Fiică a satului, Descendenta din proza scriitorului C. Marandiuc

Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, îi invită pe arădeni la picnic. Duminică, 21 iunie, în Parcul Aventura Voinicilor, de la ora 17, cei dorinici de relaxare în aer liber sunt așteptați la “Picnicul copilăriei”, ediţia a II-a, alături de familie şi prieteni. Va fi premiat cel mai frumos coş de picnic (acesta poate conţine fructe, prăjitură, legume, dulciuri, răcoritoare etc care pot fi consumate în parc după concurs). Nu uitați de pătură, perniţă sau alte accesorii pe care le puteţi utiliza pentru a avea picnicul perfect. Sunt pregătite jocuri şi concursuri la care sunt aşteptaţi să participe cei mici împreună cu părinţi, bunici şi prieteni.

Picnicul copilăriei face parte din evenimentele organizate în cadrul proiectului Farmecul copilăriei – Arădenii Retrăiec Amintiri Duminica finanţat de Primaria Arad prin Centrul Cultural Municipal Arad desfăşurat în fiecare duminică în Parcul Aventura Voinicilor.

scris de: Dan Coita

Cum să fiu? Eram, la fel ca restul celor  cu care umblam în gaşcă, un copil ars de soare vara, cu obrajii îmbujoraţi iarna, cu julituri peste tot, în special în coate şi pe genunchi, un drac împieliţat, fără nicio grijă pe lume şi iubit de bunici şi părinţi fără măsură. În satul copilăriei mele (Tăgădău), activitatea de zi cu zi se desfăşura ca o aventură continuă, băteam mingea, săream coarda, furam cireşe, pescuiam în ape în care mai era peşte şi nu PET-uri. Începusem să cunosc tainele cititului şi deja când era vorba de lupte cu săbii de lemn, normal că eram unul din “Cei trei muşchetari”, mâncam pită unsă cu unsoare pe viteză, cu roşii dulci şi zemoase şi dormeam dus în patul cu saltea de paie, mai târziu cu arcuri.

La vremea aceea eram convins că nu-mi lipseşte nimic sau poate că nu-mi mai aduc aminte, cu siguranţă că-mi lipseau mult mai puţine decât le lipsesc copiilor din ziua de azi. Asta nu pentru că aveam de toate, ci pentru că, în afară de timpul de joacă, singura dorinţă era o bicicletă “semicursieră” pe care o văzusem într-un magazin din Arad. Am primit un Pegas Camping, am fost la fel de fericit. Ce altceva să-mi fi dorit?

Am înţeles că nu era momentul să primesc o “semicursieră” şi nu aveam nevoie pentru asta de o explicație, la fel cum nu aveam nevoie să-mi explice cineva de ce zboară păsările, de ce bananele erau verzi şi trebuiau ţinute, în dulap, în pungă de hîrtie, ca să se coacă. Nu mă interesa de ce soarele răsărea, de ce câteodată era lună plină. Poate am întrebat odată de ce pleacă păsările toamna de la noi din ţară. Le vedeam, frumos aliniate când mă prăbuşeam pe spate, în mijlocul câmpului şi priveam minute în şir cerul. Era să uit, aveam o dorinţă nebună, să primesc un băţ de pescuit din bambus, să-l înlocuiesc pe cel din creangă de alun şi câteva cârlige adevărate, ca să le înlocuiesc pe cele făcute din “bumbuşcă” (ac de gămălie). Am avut părinţi minunaţi, am primit nu numai un băţ de bambus şi cârlige ci şi un set de dopuri din plastic, aşa că nu mai era nevoie să sculptez cu lama, în dopurile de plută sau să produc unul din pană de gâscă şi să le vopsesc cu ojă sau cu sigmaron. Am fost un copil norocos, cu părinţi la oraş, invidiat de cele mai multe ori de copiii autohtoni, de la ţară, care au rămas la băţul de alun, dop de plută şi cârlig din bumbuşcă. Dar nu eram egoist, am dat şi prietenilor mei cei mai buni, vreo doi la număr, din produsele mele. Am avut şi minge, de aia cu 13 lei, cu buline, care era subiect de scandal atunci când vreun amic oboist stătea cu poponeţul pe ea, pentru că o făcea ou. Eram fericit chiar şi atunci când primeam acea pungă cu cadouri de la “sindicat”, conţinea ceva creioane chinezeşti cu gumă, o ascuţitoare de porţelan, în forma de urs Panda, ceva carte de colorat, două portocale şi o ciocolată cred, depinde cât de bogat era “sindicatul”, unde lucrau părinţii.

Mergeam la “Mare” cu părinţii mei, fratele şi bunicul. Păstrez şi acum în album poza făcută pe un vapor unde părinţii şi bunicul erau îmbrăcaţi în marinar iar eu în cowboy. Fratele meu în Indian. Era minunat, stăteam la hotel, aveam senzaţia de răsfăţat, pe plajă veneau acele fiinţe tuciurii, care te îmbiau cu nămol şi cu aspra de baie, cu ciunga cu surpriză, poza cu maimuţa, dare eu m-am mulţumit să fac o poză cu fratele meu (era cam acelaşi lucru).  Era locul unde te umflai de Pepsi că se găsea la discreţie. Erau adevărate momente de fericire…Ce putea fi mai minunat decât acele desene animate de sâmbăta…serialele cu Tarzan sau Stan şi Bran. Cu siguranţă eram unul din acei “decreţei” fericiţi, căruia nu i-a lipsit nici iubire, nici joacă, nici sănătate, nici mâncare, nici jucării, nici idoli, într-un cuvânt nu i-a lipsit nimic. Mi-e foarte greu să-mi imaginez o copilărie mai fericită şi mai frumoasă decât a mea.

Ce dacă am copilărit în comunism?

Am fost un copil fericit, personal cred că mult mai fericit decât majoritatea copiilor de astăzi. Copiii din ziua de azi sunt mult mai tentaţi de milioane de lucruri, implicit aproape tot timpul consideră că le lipseşte ceva. Tocmai de aceea mi-e foarte greu să-i judec aspru pe cei rămaşi cu mentalitatea din trecut.

Astăzi lumea care mă înconjoară nu mai e lumea copilului care punea bananele verzi la întuneric, lumea copilului care  stătea la coadă la sifon, lumea oamenilor care nu aveau voie să spună în public ceva rău despre regimul communist, nu mai e momentul când fericirea supremă se rezuma la acea bicicletă sau la acel băţ din bambus. Când trăiai cu spaima că va veni securitatea să-l ia pe tata că asculta Europa Liberă…Lumea acelor vremi a apus.

Astăzi din nefericire visezi la o viaţă în care poţi să te exprimi liber în public, să călătoreşti fără viză în întreaga lume, să-ţi urmezi pasiunile, să lucrezi într-o multinaţională pe bani mulţi şi multe lucruri de genul acesta. Există normal în discursul celor nostalgici, o lipsa totală de consideraţie faţă de orice alte lucruri în afară de stabilitate, recompensarea mediocrităţii, absenţa intimă a dorinţei de afirmare, de a atinge apogeul, toate sprijinite cu argumente care calcă în picioare orice urmă de logică sau bun simţ. Mă întreb unde e acel copil fericit crescut în comunism, care din păcate s-a maturizat în epoca post decembristă, în mizerie şi corupţie, în prost înţeleasa democraţie, obligat să privească neaveniţii şi parveniţii pe toate posturile TV, în locul lui Tarzan sau Stan şi Bran. Din păcate asta e cruda realitate, cel puţin din punctul meu de vedere.

“Unde eşti copilărie, cu pădurea ta, cu tot”