În conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din HG nr. 257/15.04.2015 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor de calitate a aerului, a planurilor de acţiune pe termen scurt şi a planurilor de menţinere…
Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, a inaugurat două dintre cele mai mari proiecte din sectorul de sănătate arădean, derulate de Consiliul Judeţean Arad din fonduri europene şi din fonduri proprii. Este vorba…
Primarii localităţilor de frontieră din judeţele Arad şi Bekes (Ungaria), împreună cu oficialităţi române şi maghiare, dintre care îi amintim pe Gheorghe Şimonca, primul român deputat în Parlamentul maghiar, Florin Vasiloni, consulul general al României…
Consilierii judeţeni ai PSD Arad iau atitudine faţă de organigrama CJA, prin care funcţia de preşedinte este golită de atribuţii. „Constatăm că PNL, după ce a pus un preşedinte interimar marionetă la CJA, doreşte să…
Concertul de muzică de cameră cu titlul „Classic meets jazz“ programat pentru a doua zi, marţi, 10 noiembrie, orele 18.00, la Sala “Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ din Arad, propune publicului meloman un program incluzând…
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră, derulat de Consilul Judeţean Arad, cu un impact deosebit şi asupra turismului arădean, va fi inaugurat sâmbătă, 14 noiembrie. Vorbim despre „Drumul vinului Păuliş-Ghioroc-Covăsânţ-Şiria”, un proiect…
Ediția din acest an a Zilelor Culturii Austriece la Arad se va desfăşura în perioada 9-11 noiembrie, oferind cadrul potrivit pentru stabilirea unor contacte între reprezentanți ai unor organizații și/sau instituții din Austria și din…
O nouă campanie de prevenţie a bolilor cardiovasculare, de această data desfăşurată în rândul elevilor din municipiu, a demarat la începutul lunii octombrie la Arad. Campania „Inimoase inimi mici, sănătoase inimi mari” a fost anunţată…
Consiliul Judeţean Arad a fost recomprensat cu „Premiul de Excelenţă pentru cele mai bune practici de aplicare a tehnologiilor moderne în administraţie”, încununând efortul făcut în toate domeniile, în special pentru implementarea sistemului informatic destinat…
Consiliul Judeţean Arad implementează proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”. Proiectul este finanţat prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 2 – „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor…
În urma concursului organizat de către Consiliul Județean Arad în data de 29.09.2015 proba scrisă, respectiv 30.09.2015 interviul, în vederea ocupării postului vacant de administrator public din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Arad,…
Având în vedere că vineri, 18.09.2015, la ora 12:00, a fost termenul limită de înscriere la concursul organizat pentru ocuparea funcției de administrator public din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Arad, rămas vacant…
Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad şi Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Arad, au fost gazdele unei delegaţii a Republicii Indonezia, condusă de Excelenţa Sa, domnul Ambasador Diar Nurbintoro. Alături…
Ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, „Festivalul Vânătorilor“ de la Bata va avea loc anul acesta în 20 septembrie. La această ediţie au conformat deja participarea peste 20 de grupe de vânători din judeţele Arad,…
Adrian Țolea, președinte interimar al Consiliului Județean Arad a semnat joi contractul prin care este alocată de la Guvern, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, cei 638.308,10 lei din totalul de 17.154.620 lei, pentru lucrările de modernizare…
Președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, reacționează la declarațiile consilierului județean Mircea Purcaru, spunând despre acesta că este un personaj confuz și demagog. Totodată, Țolea clarifică situația postului de administrator public al județului…
„Încăpăţânarea cu care preşedintele interimar al CJA, Adrian Ţolea, susţine organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de administrator al judeţului nu este nicidecum determinată de grija pentru bunul mers al judeţului, ci are la bază…
Președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, este de părere că judecata consilierilor județeni PSD este întunecată din cauza demagogiei și a incompetenței de care dau dovadă atunci când se declară împotriva scoaterii la…