Scris de prof. Ioan Tuleu: S-a întâmplat în zorii zilei de 8 octombrie 1918 când Batalionul 328 din armata americană a atacat pozițiile inamice germane din pădurea Argonne.

Inițial atacul a fost respins cu grele pierderi, mitralierele germane trăgând neîncetat împotriva americanilor. În disperare de cauză, 17 oameni din plutonul caporalulului Alvin York, au hotărât să acționeze prin spatele inamicului, printr-o tranșee secretă. În mod miraculos au reușit să ajungă în spatele liniilor germanilor, dar mitralierele inamice s-au întors ucigând șase dintre ei. Din acel moment, York avea cel mai mare grad dintre cei rămași în viață. Ceea ce s-a întâmplat în continuare este meritul lui. „De îndată ce mitralierele au deschis focul înspre mine, am început și eu să trag împotriva lor. Erau peste 30, trăgeau încontinuu și tot ce am putut face a fost să trag în nemți cât de repede am putut. Executam tir de precizie. Nu cred că am ratat un foc…Ca să mă vadă sau ca să poată ținti înspre mine, nemții trebuiau să-și ridice capetele și, de fiecare dată când vedeam un cap, trăgeam … Deodată, un ofițer german și cinci soldați au sărit din tranșee și m-au atacat la baionetă. Am început din nou să trag cu vechea armă automată și să-i împușc. Mai întâi l-am lovit pe al șaselea, apoi pe al cincilea, al patrulea, al treilea și așa mai departe. Voiam să mai apară și alții. Nu voiam ca aceia aflați în spate să vadă cum trag în cei din față – mi-era teamă că se vor lăsa în jos și apoi vor trage toți înspre mine”.

Terorizați și uimiți de această mașină de ucis americană, restul trupelor germane s-au predat în fața lui York, care a mers spre ei victorios, ținând un pistol la tâmpla ofițerului superior german.

Pentru eroismul său deosebit York a fost promovat la gradul de sergent și a primit medalia de onoare chiar de la generalul Pershing, comandantul forțelor americane din Europa.

scris de: prof.Ioan Tuleu

La 15 decembrie 1944 armata celui de Al 3-lea Reich declanșează o ultimă mare ofensivă pe frontul de vest, împotriva armatei americane, care avea ca țintă orașul belgian Anvers, care odată cucerit ar fi însemnat prinderea în capcană a unor numeroase unități aliate și capturarea unor imense cantități de muniții și combustibili. Germanii se bazau pe timpul nefavorabil aviației inamice și pe spiritul combativ scăzut  al soldaților americani. Numai că între timp a răsărit soarele iar americanii s-au dovedit luptători mult mai buni decât au fost apreciați de naziști. Iată un exemplu concludent în acest sens:

Leibstandarte „Adolf Hitler” (Divizie SS de elită) înainta mereu spre vest. În fața localității Trois-Ponts, un minuscul tun antitanc de 57 blochează blindatele lui Peiper din frunte. Patru americani au hotărât să se lase mai degrabă omorâți pe poziție decât să se retragă.

Timp de peste un sfert de oră, ei vor rezista. Și apoi, o lovitură de tun de 88 mm trasă în plin pulverizează tunul și pe servanții lui. Dar sacrificiul lor a permis companiei de geniu care apără satul să arunce în aer singurul pod care făcea posibilă înaintarea spre vest.