Prin intermediul unui comunicat, Suporter Club UTA invită fanii „Bătrânei Doamne“ la primul meci oficial al favorilților în noul sezon, partida de la Lugoj, din Cupa României. „Noul sezon începe cu un meci la fel…
Nu mai puţin de 15 echipaje din Arad și Timișoara s-au întrecut azi, pe Mureș, în cadrul evenimentului „Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă”, competiţie de vâslit în canotci de 10+1 locuri. Marele campion…
Evenimentul „Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă”, competiţie de vâslit în canotci de 10+1 locuri, ajunge mâine la Arad. Marele campion Ivan Patzaichin, și canotcile sale, va fi prezent pentru a III-a oară…
Nu mai puțin de 14 echipe, din ţară şi străinătate, s-au înscris la prima ediţie a Trofeului „Fan – CCJA” la volei pe plajă, competiție dotată cu premii în valoare de 1.000 de euro. Turneul…
„PNL Arad constată cu dezamăgire că pe domnul Daniel Duruș, consilier județean din partea PC/ALDE/independent/PSD sau cine mai știe din partea cui, îl preocupă mai mult soarta directorilor din subordinea Consiliului Județean și cu ce…
Teatrul de Vară ETHOS propune arădenilor, în această seară, de la ora 20.30 „un reușit spectacol despre prejudecăți și lipsa de comunicare ce poate determina suferințe dramatice“. Este vorba de piesa „În vizită la domnul…
Staţiunea Moneasa din judeţul Arad va găzdui în perioada 22-23 august cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional. Pe parcursul celor două zile publicul va asista la o serie…
Luând modelul echipelor de top, micii fotbaliști de la Viitorul Arad, grupa 2004, pregătită de Dinu Maghici, ajutat de Adrian Cristescu și Andrei Muțiu se află la al doilea cantonament al perioadei de pregătiri. Primul…
A opta ediția a festivalului de șah aradean se apropie cu pași repezi. Festivalul debutează miercuri, 5 august, cu un simultan de șah susținut de marea maestră Corina Peptan, de 10 ori câștigătoare a titlului…
Deputatul Dorel Căprar consideră că Aradul este unul dintre marii câştigători ai rectificării bugetare! Guvernul a alocat peste 1,3 miliarde de lei administraţiilor locale, bani care vor fi folosiţi pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare locală.…
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, crede că adoptarea Codului Fiscal se impune mai mult ca oricând, orice întârzire crescând descurajarea investitorilor şi un recul al firmelor româneşti existente. Necesitatea reducerii fiscalităţii, spune vicepreşedintele IMM-urilor, este…
Normele de aplicare a legislatiei privind acordarea voucherelor de vacanta au fost aprobate marti in sedinta de Guvern, printr-o Hotarare.2 Atat salariatii din mediul privat, cat si cei din sectorul bugetar vor primi vouchere de…
Marius Sulincean, consilier judeţean PSD, se arată surprins de reacţia senatorului Constantin Traian Igaş, care „în mod tipic pentru PDL, … crede că în contextul corupţiei din PNL legată de Nicolae Ioţcu este cazul să…
Prin intermediul unui comunicat de presă, senatorul Constantin Traian Igaş lansează un atac dur la adresa PSD şi Victor Ponta, considerând că „au dat României cel mai murdar și cel mai corupt guvern, cu 14…
Liderii PSD au decis forma în care vor continua demersurile pentru aplicarea noului Cod Fiscal, care înseamnă reducerea taxelor şi impozitelor. „Va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru a aplica noul Cod Fiscal.…