Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, constată că Partidul Democrat Liberal se îndepărtează de aleşii locali şi de organizaţiile locale, prin deciziile pe care le ia conducerea centrală a partidului. „Decizia Biroului Permanent Naţional, de dizolvare…
În fiecare ieşire publică, deputaţii Dorel Căprar şi Flavius Măduţa confirmă faptul că nu sunt interesaţi de Arad şi de arădeni, ci doar de a repeta directivele de la nivel central. Acest fapt a fost…
Primăria Tîrnova a efectuat astăzi viramentul bancare pentru plata salariilor tuturor categoriilor de bugetari de pe raza comunei, informează primarul Florin Farcaşiu. „Astăzi am efectuat viramentul iar începând de mâine toate categoriile de bugetari din…
Deputatul PSD Dorel Căprar a susţinut astăzi în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică prin care a subliniat avantajele descentralizării administrative, prin crearea regiunilor de dezvoltare. Redăm mai jos integral textul declaraţiei politice. Descentralizare prin…
Datele date publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că în ultimul an salariile medii nete din România au înregistrat o creştere. Judeţul Arad se află în topul creşterilor salariale, pe locul 3, cu…
Revizuirea Constituţiei este unul dintre obiectivele majore ale USL. După 10 ani de la ultima revizuire, urmărim să remediem acele aspecte care au creat blocaje între instituţiile statului, să reparăm ceea ce a fost greşit…
Oraşul, Cluj Napoca a fost gazda Campionatului Naţional al Tăietorilor de lemne, STIHL Timbersports. În competiţie s-au întrecut opt sportivi legitimaţi la cluburile din Arad, Bihor şi Cluj. Pe arena amenajată la standarde internaționale de…
Gheorghe Falcă, primarul Aradului, dezminte categoric recentele acuzații apărute într-o parte a mass-media, conform cărora l-ar fi insultat pe deputatul Alin Popoviciu într-o declarație făcută la Timișoara. ”Nu sunt genul de politician cu un limbaj…
Deputatul PDL Claudia Boghicevici a luat astăzi parte la dezbaterea cu tema ”Traficul de ființe umane – noua formă a sclavagismului”, organizată împreună cu Fundața ProPrietenia, organizația americană MATTOO și Consiliul Județean Arad. Dezbaterea a…
Oraşul, Cluj Napoca va fi gazda Campionatului Naţional al Tăietorilor de lemne, STIHL Timbersports. În competiţie ce se va derula pe data de 09 iunie, vor intra în acest an opt atleți antrenați la cluburile…
Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, solicită insolvenţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca urmare a modului în care a fost construit şi gestionat bugetul pentru anul 2013 al Camerei Agricole. „Ministerul a asigurat 239.000…
Astăzi, 6 iunie 2013, Federaţia Română de Fotbal a emis un comunicat în care a anunţat că a încheiat procesul de licenţiere al echipelor participante în Liga a II-a. Printre formaţiile care au solicitat licenţă…
Referitor la unele informaţii apărute în mass-media locală în cursul zilei de astăzi, cu privire la demersurile de dizolvare a Consiliului Local Târnova, întreprinse de primarul comunei, Florin Farcaşiu, Instituţia Prefectului – judeţul Arad precizează…
Au trecut mai bine de două luni de când reprezentanţii PSD Arad au semnalat probleme grave cu care se confruntă cetăţenii din Gai. Aproape de fiecare dată când sunt ploi însemnate, canalizarea recent introdusă în…