Tactica consilierilor PSD este aceeași ca întotdeauna, fac presiuni pentru a crea scandal și haos care să genereze mai apoi vânzarea CET-ului firmelor de casă a PSD. În urmă cu câțiva ani cei din PSD…
„În lipsa viziunii şi oricărei strategii privind administrarea societăţilor din subordine, Iustin Cionca şi locotenenţii săi procedează precum Gheorghe Falcă. Adică, iniţiază proiecte de Consiliu ce conduc la noi şi noi majorări de tarife la…
Vicepreședintele PNL Arad, Geanina Pistru consideră că refuzul consilierilor PSD de a vota punctul patru de pe ordinea de zi a ședinței CLM, Proiect de hotărâre nr.196/2017 privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și…
Doi reprezentanţi ai PNL (Florin Mariş şi Lucian Riviş Tipei) şi unul al UDMR (Mihai Szabo) şi-au anunţat demisia din Adunarea Generală a Acţionarilor CET Arad. Aceştia au făcut anunţul în şedinţa Consiliului Local Municipal…
Deputatul PSD Arad Florin Tripa a atras atenția, în nenumărate rânduri, asupra stării jalnice în care se află drumurile județene, de când în fruntea CJA se află actualul președinte Iustin Cionca. În loc să caute…
Administrația Falcă se află în fruntea Aradului de 13 ani de zile, timp în care clientela portocalie s-a înfruptat din bugetul CET-ului, societate care acum se află în pragul falimentului, arădenii riscând să rămână la…
Deputatul Florin Tripa recidivează în penibil. Se face de râs cu un nou comunicat de presă confuz, ilogic, prin care demonstrează, încă o dată, că nu înțelege nimic din felul în care se administrează un…
Vicepreşedintele PNL Arad, Geanina Pistru trage încă un semnal de alarmă faţă de atitudinea ostilă manifestată de către Vărcuş şi restul consilierilor PSD-ALDE. „Această lipsă de respect faţă de arădeni afişată de către consilierii PSD…
Deputatul arădean Glad Varga are o nouă propunere legislativă care vizează protejarea mediului: modificarea Legii 211/2011 privind Regimul deşeurilor. „Mediul reprezintă o resursă importantă a României şi trebuie să îl protejăm, atât fiecare, ca…
De aceea au grijă de ai lor indiferent dacă aceștia sunt sau nu capabili să ocupe funcții de conducere în cadrul instituțiilor publice. Pe banii românilor sau mai corect spus, ai arădenilor, PSD i-a numit,…
Centrul Municipal de Cultură Arad și Liceul de Arte „Sabin Drăgoi“ Arad reiau și anul acesta atelierele de creație pentru tineri pentru perioada estivală. Cu o primă ediție în 2015 care s-a bucurat de participanți…
Consilierul PNL, Florin Mariș consideră că PSD nu face altceva la nivel local și național decât să destabilizeze lucrurile și să blocheze orice proiect de dezvoltare, asta în timp ce sunt ocupați cu propria lor…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, va efectua, împreună cu Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, o vizită în Italia, la Verona. „Această deplasare nu este întâmplătoare. Reînnodăm o tradiţie, oraşul italian…
Curtea de Apel Timișoara a dat, astăzi, sentința definitivă în dosarul în care Nicolae Ioțcu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. Ioțcu a fost prins în flagrant de DNA cu 10.000…
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad, arh. Gheorghe Seculici, a avut o întâlnire cu directorul Camerei Regionale de Comerț și Industrie din regiunea Trenčín, Slovacia, dl. Ing. Ján Václav, în cadrul…
Pentru a trece studiul privind gestiunea serviciului public de încălzire de votul consilierilor locali, săptămâna trecută a avut loc o ședință internă de urgență. În Palatul Administrativ au venit toți directorii de la CET, șefii…
Incompetenţa şi minciuna parlamentarilor PSD de Arad sunt probate clar şi fără echivoc chiar de conducerea Ministerului Dezvoltării, într-un răspuns scris la întrebările adresate de consilierul judeţean PNL Răzvan Cadar. „Parlamentarii PSD de Arad, prin…
Spectacol folcloric şi lansare de album în memoria artistei Mihaela Mariş.Nume cunoscute din folclorul local şi naţional şi-au dat întâlnire pe scena Teatrului Clasic Ion Slavici din Arad, începând cu orele 19,00 într-un spectacol dedicat…
Actriţa Maia Morgenstern revine la Teatrul de Vară miercuri, 28 iunie, de la ora 20.00, cu spectacolul “Şofer, pictor”, în regia lui Alexandru Dabija şi scenografia Andradei Chiriac. Teatrul Evreiesc de Stat continuă familiarizarea publicului…