Tabăra social-educativă pentru elevi „Biserica este o îmbrățișare”, ediția a doua – stațiunea balneo-climaterică Moneasa (FOTO)

Written by admin. Posted in Crestinismul in cetate

Tagged: , , , ,

Published on iulie 28, 2014 with No Comments

În perioada 14-21 iulie 2014, în ambientul oferit de Tabăra școlară a stațiunii Moneasa, așezată la poalele munților Codru-Moma, pe valea pârâului Moneasa, a avut loc a doua ediție a taberei social-educative „Biserica este o îmbrățișare”. Acest eveniment a făcut parte din cadrul proiectelor cultural-științifice și social-educative derulate pe parcursul anului 2014 de către Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului. Tabăra s-a desfășurat cu binecuvântarea Î.P.S. Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, coordonatori fiind Arhim. Dr. Teofan Mada, Vicar administrativ la Centrul Eparhial Arad și Ana-Maria Dragoș, Director al Centrului Cultural Județean Arad. Tabăra a avut ca scop promovarea valorilor socio-moral-creștine în rândul copiilor proveniți din diverse medii sociale ale Arhiepiscopiei Aradului.

Obiectivele propuse s-au realizat printr-o diversitate de activități care au avut drept scop formarea caracterului socio-moral al copiilor, construirea încrederii în sine, în semeni și în Dumnezeu, stimularea creativității, a imaginației și a spiritului de muncă în echipă. Activitățile principale au constat în discuții și comentarii asupra unor documentare, filme sau desene animate cu caracter creștin, în organizarea de cateheze, de vizite la obiectivele religioase și culturale din zona stațiunii Moneasa, de concursuri pe teme biblice, a unor workshopuri de cunoaștere și autocunoaștere sau cu tematică specifică, a unor jocuri în aer liber și a unor concursuri sportive. Fiecare zi a fost deschisă cu rugăciunile de dimineață și încheiată cu rugăciunile de seară, pe care le-au citit elevii înșiși.

În prima zi, 14 iulie, în tabără au sosit elevii care după cazare și după masa de prânz au fost antrenați într-o serie de activități bazate pe joc, având drept obiective cunoașterea reciprocă și autocunoașterea. În cadrul diverselor jocuri/ icebreakere (Jocul numelor, Găsește-ți păstorul etc.), fiecare elev a trebuit să creioneze în câteva cuvinte principalele sale trăsături de personalitate. De asemenea, în urma observării elevilor de-alungul jocurilor, aceștia au fost împărțiți pe echipe, fiecărei echipe conferindu-i-se câte un lider. Cu această ocazie au primit și prima activitate, echipele trebuind sa creeze un model decorativ din paie. Echipele și-au ales și un nume fiecare: Giusto, Veverițele, Câștigătorii și Curcubeu.

S-au stabilit, de comun acord cu elevii, regulile de comportament care trebuie respectate pe parcursul desfășurării taberei. Seara au fost liberi să aleagă diverse activități recreative, printre care pe primul loc s-au situat cele sportive.

Marți, 15 iulie a fost o zi deosebit de complexă prin prisma activităților desfășurate. Primele ore ale dimineții au fost dedicate unei drumeții pe drumul forestier ce urcă pe lângă valea pârâului Moneasa.  Drumeția a fost condusă de ghidul Pavel Radu, care i-a fascinat pe elevi prin cunoștințele sale referitoare la locurile, oamenii și natura stațiunii. După masa de prânz a avut loc vizionarea unui film creștin rusesc de scurt metraj, urmată de discuții catehetice pe tema: Iubirea de aproapele. Seara a fost dedicată activităților sportive iar la finalul ei, în jurul focului de tabără, s-au recitat poezii și s-au interpretat pricesne și cântece patriotice.

Miercuri, 16 iulie, la primele ore ale dimineții, elevii au desfășurat activități practice. Organizată ca atelier decoupage, activitatea principală a constat în imprimarea unei imagini pe un cadru de carton. După amiaza, elevilor li s-a susținut o cateheză cu tema Momentele principale ale Sfintei Liturghii, în care s-a utilizat videoproiectorul precum și jocul pentru fixarea cunoștințelor. Aranjați pe grupe, elevii au trebuit să reconstituie momentele principale ale Liturghiei, cu ajutorul unor cartonașe pe care să le țină în ordinea corectă.

Seara au fost primți de Părintele David și Monahul Serafim la schitul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din stațiune, unde au participat la slujba Vecerniei și Utreniei, ocazie cu care toți elevii s-au mărturisit. Cu acest prilej, Pr. Lect. Lucian Farcaşiu, de la Facultatea de Teologie ‘Ilarion V. Fellea‘ din Arad, a ţinut o cateheză liturgică pentru copiii prezenţi.

Ziua de joi, 17 iulie a început cu participarea la Sfânta Liturghie în cadrul bisericii de la schitul stațiunii. În cadrul acesteia, elevii s-au împărtășit. Tot în primele ore ale dimineții   fetele, grupat pe echipe, au gătit la bucătărie o prăjitură căreia i-au dat diverse modele,  în timp ce băieții au fost implicați în activități sportive.  Seara a fost dedicată unui joc de strategie pe echipe, extrem de captivant și solicitant pentru membrii celor patru echipe. Echipele trebuia să parcurgă mai multe etape / obstacole/ probe pe care le puteau realiza doar împreună, fiind nevoiți să adune o serie de indici până la final. Echipele au primit câte o hartă a spațiului de parcurs și o listă de indicii. Jocul a pus la încercare atât condiția fizică a elevilor, cât și spiritul de echipă, atenția, concentrarea și cultura generală. La final, seara, s-au tras concluziile, s-a vorbit despre calitatea echipelor, despre lideri și puterea lor de a-și conduce echipa. De asemenea, după cină, echipele au participat la jocuri de teatru, drama games, care vizau creativitatea echipelor. Unul dintre jocuri presupunea mimarea în echipă a unui tablou viu. Echipele au colaborat foarte bine și au fost foarte inventive.

Vineri dimineața, 18 iulie, a avut loc cea de-a doua excursie a taberei, sub conducerea aceluiași ghid experimentat, d-l Pavel Radu, care a prezentat împrejurimile stațiunii. După-masă fiecare grupă de elevi a realizat colaje pornind de la citate semnificative. Colajele realizate au fost expuse în sala de sport a taberei, unde au rămas și după încheierea acesteia.  Seara s-a încheiat cu un mini-campionat de fotbal și unul de volei.

Sâmbătă, 19 iulie, s-a vizionat un film documentar dedicat personalității părintelui Arsenie Boca. Un desen animat creștin în câteva episoade, având ca temă viața și parabolele lui Iisus au prefațat cateheza de după-amiază pe tema Decalogului. De asemenea, elevii au realizat un workshop prin care o anumită poezie dată, construită pe tema naturii, trebuia reprezentată vizual cu ajutorul unei tehnici asemănătoare pointilismului, realizată cu ajutoul hârtiei creponate.

Duminică, 20 iulie a început cu participarea la Sfânta Liturghie, la schitul din Moneasa. După aceasta a avut loc un concurs biblic, format din zece întrebări care au recapitulat pe scurt punctele principale ale Catehismului ortodox. Concursul biblic a fost urmat de o serie de jocuri de feedback, care a urmărit să evidențieze concluziile la care au ajuns copiii în urma activităților depuse, solidaritatea și omogenitatea echipelor. Seara s-a sfârșit cu un superb foc de tabără, precedat de momente de creativitate artistică, pe echipe.  Echipa „Veverițele”, condusă de Paula Tira a regizat o scurtă scenetă de teatru, echipa „Curcubeul”, al cărei lider a fost Marius Danciu a realizat un recital de poezie și interpretare de cântece precum și o punere în scenă a Poruncilor, echipa „Câștigătorii”, condusă de Iustin Cătălin Bogaciu a făcut o prezentare în PowerPoint a activităților realizate de-a lungul taberei, iar echipa „Giusto”, cea mai bună la această activitate, condusă de Cătălin a realizat o inedită interpretare a Genezei prin intermediul unui joc de lumini și umbre.

Seara a fost dedicată şi premierii generale a tuturor elevilor participanți și premierii speciale a celor mai implicați dintre ei. Premiul I a fost acordat elevei Paula Tira, al II-lea lui Cătălin Matei, al III-lea lui Marius Danciu; mențiunea I Andreei Robu, mențiunea II lui Robert Gelu Motoarcă și mențiunea III lui Iustin Cătălin Bogaciu. Premii speciale au primit: Gabriel Robu (pentru sport), Cristian Nicolas Brad (pentru sport), Anamaria Caba (pentru sensibilitate artistică și implicare), Mihaela Cristina Dodean (pentru seriozitate și conștiinciozitate), pentru Darius Manța (pentru expresivitate artistică), Florin Adochiței (pentru perspicacitate și implicare deosebită), Antonia Stoica (pentru comportament exemplar), Anastasia Băcanu (pentru comportament exemplar). În cadrul unei discuții, elevii au dat organizatorilor feedbackul tuturor activităților pe care le-au desfășurat. Impresia finală a fost una plăcută, elevii apreciind rolul educativ și moral al taberei, astfel încât și-au exprimat dorința repetării acestei experiențe unice și în anii următori.  Luni, 21 iulie, după micul dejun, tabăra s-a încheiat cu plecarea elevilor.

Coordonatorii activităților au fost prof. dr. Anca Tomoioagă de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, Oradea, diac. asist. dr. Florin Tomoioagă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, Universitatea din Oradea, învățătoarea Ana Topac, de la Şcoala generală din Pâncota şi profesorul de religie Ioan Topac, de la Şcoala generală din Felnac (Jud. Arad). Şi-au dat concursul pentru reuşita activităţilor taberei şi Pr. Lucian Farcaşiu de la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Fellea”, din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, Protosinghel David Ionescu, stareţul schitului Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Moneasa şi mai mulți preoți din Protoieriile Ineu și Sebiş. La reuşita tuturor activităţilor şi-au adus contribuţia mai multe firme şi organizaţii de drept privat din Arad, Buteni şi Lipova.

Arhim. Teofan Mada, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului

[nggallery id=196]

No Comments

Comments for Tabăra social-educativă pentru elevi „Biserica este o îmbrățișare”, ediția a doua – stațiunea balneo-climaterică Moneasa (FOTO) are now closed.