Student UAV, campion european la fitness

Written by florin coita. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on iunie 08, 2016 with No Comments

fitness

Este student la UAV, la Facultatea de Design şi este pasionat de fitness. Pasiunea i-a adus titlul de campion la Campionatul European de Fitness European (7th  WBPF European Bodybuilding and Physique  Sports Championship), la categoria Men’s Athletic Physique 185 cm Concurs, care a avut loc la Budapesta şi în cadrul căruia au fost 13 categorii  diferite de la body building la fitness, fitness aerobic etc.

Daniel Selejean se pregăteşte de mondialele din Thailanda. Care sunt secretele performanţei? „Este foarte important să mergi la sală dar cel mai important este să fi atent la alimentaţie” mărturiseşte campionul. “Pentru că alimentaţia este cea mai importantă în lupta cu tine însuţi. Dacă reuşeşti să renunţi la multe alimente gustoase şi să te obişnuieşti mai mult cu orezul, carnea albă, să renunţi la pâine, dulciuri, sare, să bei foarte multă apă, atunci munca în sala de forţă va avea rezultate spectaculoase”.

Drumul spre podium

A început să lucreze serios în urmă cu trei ani. Fără antrenor, cu prietenii  alături şi  cu multă pasiune şi voinţă de a-şi demonstra lui însuşi că nimic nu este imposibil atunci când îţi doreşti cu ardoare ceva şi eşti gata sa faci sacrificii pentru a-ţi atinge scopul. Şi a ajuns campion european. S-a specializat în nutriţie, a făcut şcoala de antrenor pentru  a se perfecţiona, dar şi pentru a-i ajuta pe cei care doresc să-şi construiască un corp frumos şi sănătos. „Este un exemplu de voinţă şi putere de muncă. Daniel este un autotidact pe care îl admir şi îl felicit pentru ceea ce a reuşit să obţină. Ne bucurăm că este studentul nostru, pentru că pasiunea pentru frumos cultivată în Facultatea de Design,  a convertit-o în pasiunea pentru frumuseţea trupului” a punctat rectorul UAV. prof.univ.dr. Ramona Lile.

 

No Comments

Comments for Student UAV, campion european la fitness are now closed.