Societățile arădene – interesate de parteneriatele internaționale, inovare și accesarea finanțărilor europene

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on iulie 17, 2017 with No Comments

Vineri, 14 iulie, la sediul Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Arad a avut loc evenimentul de promovare a serviciilor rețelei europene Enterprise Europe Network, servicii oferite în mod gratuit, prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest vine în sprijinul companiilor în vederea dezvoltării potențialului inovativ și de afaceri.

CCIA Arad vine în sprijinul mediului de afaceri arădean cu o diversitate de servicii, iar această sesiune de informare realizată în parteneriat cu ADR Vest poate deschide multe uși pentru societățile arădene care decid să acceseze serviciile platformei EEN, cu atât mai mult cu cât ele sunt oferite de experți ai ADR Vest, organizație gazdă a platformei, în mod gratuit. De asemenea, parteneriatul cu ADR Vest se va extinde pe această secțiune și în cadrul târgului Agromalim, prin organizarea unui eveniment de brokeraj în una dintre zilele de desfășurare ale expoziției”, declară președintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici.

Din partea ADR Vest au participat doamna Raluca Cibu, directorul Direcției Politici Regionale și Internaționalizare, domnul Cristin Cistelecan, șef Departament Promovarea și Dezvoltarea Investițiilor și domnul Nicolae Farabaș, expert senior în cadrul Asociației Tehimpuls.

Doamna Raluca Cibu a prezentat un scurt bilanț al evoluției rețelei europene EEN în cei doi ani în care ADR Vest a devenit organizație gazdă. În perioada 2015-2016, peste 200 de companii au beneficiat de consultanță individuală. De asemenea, 194 de companii/alte organizații au participat/au fost implicate în activități de parteneriat.

În spatele rețelei EEN se află o platformă care deservește întreaga rețea cu o bază de date care conține firme vizitate de experții EEN. Pe cale de consecință, garantăm crearea de relații cu parteneri viabili pe piață. Avem experiență în a lucra pe o diversitate de sectoare. Suntem foarte bine conectați internațional și vă putem sprijini în a inova mai mult și mai bine. Avem exemple de societăți pentru care am pregătit un profil pe platforma EEN și aceasta a primit 10-15 expresii de interes din partea unor firme de pe piețele externe”, le-a transmis dna. Raluca Cibu reprezentanților societăților arădene prezente.

Celor aproximativ 20 de societăți participante li s-au prezentat aspecte practice ale serviciilor oferite de ADR Vest, prin platforma EEN, de la completarea profilului de parteneriat, crearea unei expresii de interes, contactarea cu celeritate a firmelor străine pentru stabilirea unui parteneriat în timp util solicitantului. Se lucrează cu firme din toate sectoarele: textile, automotive, mase plastice, IT, industria aviației, industria agro-alimentară etc.

Domnul Nicolae Farabaș a vorbit despre ce înseamnă inovarea ca motor al dezvoltării companiilor și a prezentat în mod concret pașii realizării unui raport de evaluare a managementului inovării prin instrumental IMP3rove, raport realizat de experții EEN, cu informații oferite de solicitant și pus la dispoziția acestuia în mod gratuit.

 

No Comments

Comments for Societățile arădene – interesate de parteneriatele internaționale, inovare și accesarea finanțărilor europene are now closed.