Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad: „Construim Centura de Sud-Est din fonduri proprii!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on martie 29, 2019 with No Comments

Consiliul Judeţean continuă proiectul de construcţie a unei şosele de centură, care va lega autostrada de DN7, dincolo de Vladimirescu. Proiectul include un pod de traversare a Mureşului şi un pasaj peste calea ferată.Am primit documentaţia înapoi de la Autoritatea de Management POR, din subordinea Ministerului Dezvoltării, pe motivul epuizării fondurilor. Poate parlamentarii PSD vor afla de ce a fost pus în aşteptare un proiect eligibil al Aradului, iar alte proiecte din alte judeţe au primit undă verde. Ministrul dezvoltării a fost la Arad, însoţit de parlamentarii PSD, dar a omis să dea glas acestei decizii care dezavantajează Aradul. Ne aşteptăm ca vizita unui ministru să fie urmată de proiecte, nu de sistarea unor finanţări. Noi nu vom opri acest proiect, nu vom aştepta ani şi ani pentru finanţare. Suntem capabili să obţinem fonduri şi să pornim acest proiect foarte important pentru fluidizarea traficului în Arad, de care vor beneficia locuitorii din oraş şi din judeţ şi cei aflaţi în tranzit. Credem că este un proiect important, vrem să îl realizăm şi nu vrem să pierdem timp. Politicienii care se laudă că aduc bani la Arad nu au decât să arate că luptă pentru proiectele oraşului nostru, că au forţa să susţină proiectele locale. Deocamdată, parlamentarii puterii nu au demonstrat nici că doresc, nici că sunt capabili să ajute Aradul”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

No Comments

Comments for Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad: „Construim Centura de Sud-Est din fonduri proprii!” are now closed.