Sergiu Bîlcea, coordonatorul Rețelei Solidarității explică situaţia din Arad

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on aprilie 02, 2020 with No Comments

Sergiu Bîlcea, coordonatorul Rețelei Solidarității, cel care s-a ocupat de pregătirea Spitalului TBC pentru a prelua pacienții de COVID-19 prezintă situaţia din Arad.

„De mai bine de 18 zile punem în aplicare o strategie pentru combaterea coronavirusului. Rolul meu în faza inițială a fost de a transforma Spitalul TBC în spital de boli infecțioase care pot trata pacienții de COVID-19. În acelaşi timp viceprimarul Ionel Bulbuc s-a ocupat şi se ocupă de pregătirea unei aripi din Spitalul Municipal pentru cazurile de COVID-19.

În acest moment putem spune că am intrat în faza a III-a de pregătire, unde împreună cu o echipă a Spitalului Județean Arad şi cu sprijinul societății civile şi a voluntarilor din Rețeaua Solidarității lucrăm la pregătirea clădirii EXPO pentru a o transforma în spital de campanie pentru pacienții de COVID-19.

Până în acest moment, împreună cu asociațiile partenere – Cetatea Voluntarilor, Crucea Roşie, Asociația Euromediu,  Asociația Dania, Asociația Dalia, Arhiepiscopia Aradului, şi sutele de voluntari am reuşit să aducem:

*primul aparat de testare a coronavirusului achiziționat de la UNIFARM;

*al doilea aparat de testare donat de către Vodafone prin Cetatea Voluntarilor;

  • 10.000 de recoltoare pentru diagnosticarea coronavirusului,

 

  • kituri sanitare la Maternitate și la secția infecțioase copii,

 

  • 1.480 combinezoane complete de unică folosință, dotate inclusiv cu glugă și protecție pentru încălțăminte,

 

  • două filtre pentru camerele de izolare și transport cu presiune negativă,

 

  • zeci de litri de dezinfectanți TP 2 de nivel înalt pentru suprafețe critice, echipamente medicale critice și instrumentar medical.

Vă mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestor obiective! Dar lupta este departe de a fi încheiată”, a declarat Sergiu Bîlcea, care îi îndeamnă pe arădeni la SOLIDARITATE!

În atașament, cei interesați pot vedea lista cu necesarul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad în materie de medicamente, echipamente de protecție și dezinfectanți.

No Comments

Comments for Sergiu Bîlcea, coordonatorul Rețelei Solidarității explică situaţia din Arad are now closed.