Se mai pot face inscrieri pentru maratonul,supermaratonul și crosul Aradului

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on mai 27, 2015 with No Comments

Evenimentul MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI se va desfășura în data de 6 iunie 2015, participanții putând să se înscrie până în 30 mai pe site-ul www.maratonarad.ro, la următoarele probe:  maraton – 42,195 km, semimaraton – 21,097 km, ștafetă maraton, cros 6 km, și cros 1 km – Atrium Mall. 

MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI – 2015 este un eveniment organizat de către Clubul Sportiv Experiența Multisport, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul Cultural Județean Arad, la inițiativa lui Sorin-Victor Roman.

Noutățile ediției din 2015:

-         Proba de ștafetă la maraton;

-         Posibilitatea, pentru cei care se înscriu la probele lungi să își aleagă tipul de medalie. Astfel, la semimaraton și maraton participanții pot opta între o medalie având ca simbol Cetatea Aradului sau o alta reprezentând Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare;

-         Maratoniștii/semimaratoniștii  evenimentului primesc la final și o componentă mai mică, detașabilă, intitulată ”Inspiră o persoană”. Această componentă se va putea înmâna unei alte persoane, pentru a o inspira să alerge o cursă asemănătoare în viitor. Optarea între medalii precum și componenta ”Inspiră o persoană” sunt printre elementele de noutate specifice doar evenimentului din Arad, neregăsindu-se la alte curse de profil;

-         Echipe de animare muzicală pe traseu și la start, formate din tineri de la Liceul de Artă ”Sabin Drăgoi”, Zumba Nichol, trupa Breathless și Școala Populară de Arte;

-         Medaliile de la 6 km și 1 km vor avea ca elemente specifice logo-urile ”Arad – Experiențe naturale” și ”Arad – Capitală Culturală Europeană 2021”;

-         Înfrumusețarea zonei de start/sosire cu busturi și statui ale sculptorul arădean Dumitru Paina;

-         La proba de 1 km, parada costumelor, în deschiderea teatrului de stradă “POVESTI SI VISE”, organizat de către Asociația Integra;

Premiile acestei ediții, atât în bani cât și în produse, sunt oferite de către: Atrium Mall (sponsor principal), Best Consulting, Heineken, Leoni Wiring Systems Arad, Century Bike, Exonia, Artis Design Investment, Yazaki Component Technology, EKR Elektrokontakt Romania, Optica Veszi, Piros Security, Pure Jatomi Fitness și Fit Club.

Acest eveniment se înscrie într-o serie mai largă de propuneri de practicare a sportului, sprijinite de către Consiliul Municipal Arad și Primăria Municipiului Arad. Îi încurajăm pe arădeni să participe activ în 6 iunie 2015 - Ovidiu Moșneag, consilier municipal.

Sperăm să ajungem la cel puțin 2000 de persoane înscrise la acest eveniment care ne ajută și la promovarea municipiului și județului Arad, pe lângă imboldul dat mișcării pentru sănătate. Adrian Țolea, vicepreședinte Consiliul Județean Arad.

Continuăm misiunea asumată în 2011, de a impulsiona, în Arad, practicarea sportului de către amatori, ca unul din elementele de bază ale unui stil de viață sănătos. – Sorin-Victor Roman, inițiator eveniment.

Traseele propuse sunt următoarele:

  • Cros 1 km: Primăria Municipiului Arad – B-dul Revoluţiei – Teatrul de Stat  Arad – B-dul Revoluţiei – Primăria Municipiului Arad;
  • Cros 6 km: Primăria Municipiului Arad – B-dul Revoluţiei – Str. Nicolae Grigorescu – Faleza Mureş – Pod rutier Micalaca – Str. Eugen Popa – Sens giratoriu – Str. Cetăţii – Podul Decebal – B-dul Dragalina – Str Unirii – B-dul Revolutiei – Primăria Municipiului Arad;
  • Maraton/Semimaraton/Maraton ștafetă: Primaria Municipiului Arad – B-dul Revolutiei – Str. Nicolae Grigorescu – Faleza Mures – Parcul Europa – Pod rutier Micalaca – Str. Eugen Popa – Sens giratoriu – Str. Eugen Popa  – Sens giratoriu –  strada Cetatii, strada Ana Ipătescu, Calea Timişorii  – Faleza Mures (paralel cu Splaiul Toth Sandor)  – Podul Decebal – B-dul Dragalina – Str Unirii – B-dul Revolutiei – Primaria Municipiului Arad;

Și în acest an se va promova donarea de sânge, printr-un parteneriat cu Centrul de Transfuzii Arad.

Vor fi premiate primele 3 locuri la feminin şi masculin la maraton/semimaraton/maraton ștafetă. În plus, pentru semimaraton și maraton, se vor acorda premii și pe categoriile de vârstă, separat la feminin şi masculin: 18 – 29 ani, 30 – 39 ani, 40 – 49 ani, 50 – 59 ani și peste 60 de ani. Toţi participanţii care termină o cursă vor primi certificate de participare şi medalii.

Ca și în anii precedenți, profesorii de sport, antrenorii sunt încurajaţi să îşi impulsioneze elevii, studenţii să se înscrie. Astfel, cei mai activi îndrumători din punct de vedere al numărului total de kilometri parcurşi de cei mentoraţi vor fi premiaţi după competiţie. Totodată, se vor acorda premii şi pentru cluburile, instituţiile, companiile, structurile de învăţământ cele mai prezente în această alergare, tot din perspectiva numărului total de kilometri parcurşi de reprezentanţii acestora. Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului se vor premia cei mai ingeniosi alergatori din punct de vedere al costumelor de alergare utilizate.

Detalii cu privire la propunerile de trasee alături de rezultate și imagini ale primelor ediții  sunt disponibile pe site-ul evenimentului www.maratonarad.ro unde se pot face şi înscrierile online.

Doritorii de mișcare se pot alătura echipei Experiența Multisport la alergările de grup din fiecare săptămână. Punctul de plecare este micul platou de pe faleza Muresului din spatele Palatului Cultural Arad, lângă monumentul dedicat martirilor luptei anticomuniste, ora 19:00, în fiecare joi.

În anul 2014 evenimentul a avut:

  • 1782 de participanți la toate probele;
  • 108  parteneri;
  • 250 voluntari implicaţi în organizare;
  • alergări de grup săptămânale asociate evenimentului, în fiecare joi, pe toată perioada de promovare;

No Comments

Comments for Se mai pot face inscrieri pentru maratonul,supermaratonul și crosul Aradului are now closed.