Sărbătorește Ziua Națională a României în atmosfera care ți se potrivește!

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , ,

Published on noiembrie 20, 2015 with No Comments

1 decembrie

Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Municipiului Arad vă invită să ne bucurăm împreună de festivitățile Zilei Naționale a României. Festivitățile din acest an se desfășoară sub un generic drag arădenilor, „Arad, Întâiul oraș al Unirii”, marcând importanța politică și administrativă a intelectualilor arădeni care au pregătit Marea Unire.

„Arad, Întâiul oraș al Unirii” se reafirmă ca generic în acest moment binevenit, în care noi arădenii trebuie să identificăm resorturile istorice, culturale, industriale care realmente ne conferă un sentiment de mândrie și apartenență față de acest oraș.

Întrucât provocarea la ora actuală, cu care se confruntă mai multe sărbători cu caracter local și național, este de a crea o coeziune în cadrul comunităților în care se desfășoară, arădenii vor avea posibilitatea în acest an, la fel ca în anii precedenți, de a alege din programul festiv variat, atmosfera care li se potrivește, profitând de weekendul prelungit.

Ziua de 28 noiembrie este dedicată unei sesiuni naționale de comunicări științifice „Aradul -centru politic al românilor transilvăneni”, eveniment organizat în parteneriat cu Consiliul Județean, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Arhiepiscopia Aradului și Serviciul Județean Arad al Arhivelor Naționale. Acțiunea va debuta la ora 10, în sala Regele Ferdinand.

Ziua de 29 noiembrie este dedicată arădenilor iubitori de muzică rock, care se vor putea bucura de concertul aniversar Cargo, care vor urca pe scenă pentru a sărbători 30 de ani de activitate. În deschidere, începând cu ora 18, vor concerta trupele Underdose, On The Edge și  Blackjack.

Iubitorii de muzică pop au ocazia de a participa la concertele din 30 noiembrie, tot începând cu ora 18. Headlinerii de luni sunt What’s Up și Antonia.

Ziua de 1 decembrie va fi sărbătorită prin expoziții, sesiuni de comunicări, dar și într-un cadru festiv tradițional. Sala Regele Ferdinand va găzdui o expoziție intitulată „Participarea arădenilor la primul război mondial și la înfăptuirea României Mari”, iar de la ora 18 profesorul Ioan Tuleu va avea o prezentare referitoare la „Mărturii din cel de-al doilea război mondial, memorialistică”. De asemenea, primarul Gheorghe Falcă va avea o întâlnire cu veteranii de război și văduvele acestora.

Începând cu ora 17 se dă startul și spectacolelor folclorice tradiționale, unde arădenii vor putea asculta atât soliști vocali locali precum Ionuț Langa, Mariana Șușca sau Ștefan Muntenaș, cât și ansambluri folclorice și artiști naționali îndrăgiți precum Robert Târnăveanu, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean și Matilda Pascal Cojocărița.

Între 28 noiembrie și 1 decembrie vă așteptăm să spunem împreună: „La mulți ani, România! La mulți ani, Arad!”

 

No Comments

Comments for Sărbătorește Ziua Națională a României în atmosfera care ți se potrivește! are now closed.