„Românii de la marginea lumii” au ajuns la… Anina

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , ,

Published on aprilie 20, 2018 with No Comments

Românii de la marginea lumii”, expoziția itinerantă dedicată comunităților românești din Ungaria, Serbia, Croația și Grecia, având ca organizator Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, își continuă călătoria.

Începând din această săptămână fotografiile se regăsesc la Centrul de Afaceri Anina, evenimentul fiind realizat cu sprijinul Casei de Cultură Anina.

La vernisajul expoziției au fost prezenți dr. Doru Sinaci – director al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, prof. Flavius Bozu – director interimar al Muzeului Banatului Montan Reșița, Mihai Chiper – director al Casei de Cultură Anina.

Printre primii vizitatori ai expoziției s-au numărat membri ai Cenaclului Literar „Virgil Birou” Anina (Ion Văcaru, Ștefan Georgescu, Maria Chiper, Ion Rășinaru, Ion Țepeneu, Mihai Chiper, Adriana Rusu), consilieri locali (Gheorghe Neicu, Nicolae Radu), cadre didactice (Floarea Rogobete, Leonard Gherman, Gabriela Plestili), elevi ai Liceului „Mathias Hamer” și ai școlilor gimnaziale din oraș, pensionari, iubitori ai culturii.

Ne bucurăm că această expoziție nu a ocolit Anina. Sunt sigur că ea va atrage mulți vizitatori, o dovadă fiind numeroasa prezență la vernisajul și întâlnirea de azi. Mi-aș dori ca printre vizitatori să se regăsească cei tineri, fotografiile fiind pentru ei o șansă de a-i descoperi pe„românii de la marginea lumii”, de a afla că dincolo de granițele oficiale ale țării trăiesc aproximativ trei milioane de români, frații noștrii de limbă și de sânge” a declarat Mihai Chiper, director al Casei de Cultură Anina.

No Comments

Comments for „Românii de la marginea lumii” au ajuns la… Anina are now closed.