Rezultate Bacalaureat 2013. Alţii au râs iar alţii au plâns!

Written by admin. Posted in Politica, Utile

Tagged: , , , , ,

Published on iulie 09, 2013 with No Comments

Candidații din județul Arad, care au susținut examenul de Bacalaureat 2013, au stat cu sufletul la gură, pentru aflarea rezultatelor. Aceştia, însoţiţi de părinţi, bunici, rude…s-au adunat la porţie centrelor de examinare cu câteva ore înainte de afișarea rezultatelor. Ce a urmat, e lesne de înţeles,  pentru alţii entuziasm, pentru alţii lacrimi de tristeţe. Conform datelor primite de la Inspectoratul Școlar Județean Arad au existat doar două medii de zece la examenul de Bacalaureat. „La prima sesiune de Bacalaureat s-au înscris 4208 de absolvenţi din județul Arad. Dintre aceștia au fost prezenți 3937. Nu s-au prezentat 271, iar 9 elevi au fost eliminaţi din examen. Au fost respinşi 1976 de candidaţi. Dintre care 1654 cu medii mai mici de 5.322 cu medii între 5 şi 5.99. Au fost declaraţi promovaţi 1952 de candidaţi. Procentul de promovabilitate pe judeţ înainte de contestaţii este de 49.58%”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Școlar Județean Arad. Mediile au fost astfel: între 6-6.99- 741 elevi; între 7-7.99- 478 elevi; între 8-8.99- 461 elevi, între 9-9.99- 270 de elevi. Au fost și două medii de 10. Contestaţiile s-au depus astăzi în Centrele de Examen, între orele 12.00 și 16.00. Soluţionarea lor se face în perioada 9-12 iulie 2013. Afişarea rezultatelor finale are loc în data de 12 iulie 2013.

No Comments

Comments for Rezultate Bacalaureat 2013. Alţii au râs iar alţii au plâns! are now closed.