Reprezentantul PSD Arad, V.BOCIORT, dăunează grav sportului arădean

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 24, 2015 with No Comments

mosneag

Acest personaj negativ, V. Bociort, ajuns întâmplător, sau nu?, să conducă unul dintre cele mai performante cluburi sportive arădene, CSM Arad.

Acesta a fost instalat în funcția de director al CSM la sfârșitul lunii iulie, fără a susține un concurs pentru ocuparea postului devenit vacant.

Primele semnale negative au venit imediat după instalarea lui dar am considerat că este normal să i se acorde un credit pentru acomodare și pentru a învăța ceea ce nu a mai făcut, practicat, acesta neavând nicio legătură cu sportul înainte de a sosi la CSM.

În nici patru luni însă, acest vremelnic director a reușit să strice armonia și buna colaborare dintre CSM și DJTS, dintre CSM și Primărie, cât și în interiorul clubului, aducând astfel grave prejudicii de imagine instituției și implicit sportului arădean.

Totul a culminat cu pierderea unei sportive de excepție, Bernadett Balint, multiplă campioană națională, europeană și balcanică la tenis de masă.

Toate acestea vin în contradicție totală cu modul în care Primăria Arad a înțeles să susțină sportul arădean prin diverse finanțări, iar în cazul lui Bernadett chiar cu alocarea unei locuințe de serviciu.

Ca o dovadă în plus a susținerii sportului de performanță de către CLM Arad este cuprinderea în capitolul 67-01 din bugetul CLM Arad a unor acțiuni sportive ale CSM cum ar fi:

- Cupa Aradului la înot – Ediția a III-a – 10.000 lei

- Zilele Judoului arădean – Ediția a III-a – 12.000 lei

- Cupa Aradului Haltere – 25.000 lei

La niciunul dintre aceste evenimente sportive, dăunătorul V. Bociort nu a binevoit să înștiințeze sau să invite vreun reprezentant al Primăriei sau al CLM.

În consecință, solicităm pe această cale conducerii PSD Arad, în speță deputatului Dorel Căprar, retragerea acestui personaj de la conducerea CSM pentru ca sportul arădean să mai aibă vreo șansă într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat – pentru că sunt aproape sigur că acesta nu are eleganța și demnitatea unui conducător de club ca atunci când se vede depășit de situație să demisioneze.

DIVERSE

  • necunoașterea faptului că Marius Copil este un reprezentant de seamă al CSM Arad dorind să înființeze secție de tenis de câmp.
  • La fel și în cazul aeromodelismului, o secție la care CSM Arad a luat foarte multe medalii naționale și internaționale prin familia Faur.
  • Acordarea unei prime după nicio lună de activitate
  • Este pe cale să mai piardă trei sportivi, dintre care un campion național

 

No Comments

Comments for Reprezentantul PSD Arad, V.BOCIORT, dăunează grav sportului arădean are now closed.