Regenerarea urbană avansează semnificativ!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on martie 12, 2019 with No Comments

În valoare de 50 milioane de euro, proiectul de Regenerare urbană a spațiilor dintre blocuri este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale municipalității arădene. Şantierele au fost redeschise în urmă cu câteva săptămâni, iar vremea bună favorizează desfăşurarea în cele mai bune condiţii a lucrărilor propuse.

În cartierul Alfa, parcările la sol sunt în faze diferite de execuţie. Astfel în cvartalele 1, 2, 3, 4 şi 11 se lucrează la sistemul de canalizare pluvială şi se toarnă fundaţia de balast. Parcarea din cvartalul 14 are nevoie de fundaţia de balast. Se toarnă asfalt şi se amenajează trotuare la parcările din cvartalele 8 ş 9, în timp ce parcările din cvartalele 5, 7 şi 10 nu au nevoie decât de stratul de asfalt. În cvaratelele 12 și 13 se realizează săpătura generală. Structura metalică a Fast Park-ului 1 este finalizată, în plus se lucrează la sistemul de canalizare şi urmează umplerea cu balast.

În Confecţii, majoritatea parcărilor la sol sunt în faza de turnare a stratului de asfalt şi  se amenajează trotuare. Excepţie fac cvartalele 4 şi 6 unde parcările au ajuns în etapa în care se realizează fundaţia de balast.

Pe Calea Aurel Vlaicu, partea dreaptă, în cvartalele 1, 2 şi 3 se realizează sitemul de canalizare al parcărilor la sol, iar în cvartalele  4, 5, 9 şi 10 se toarnă asfalt şi se amenajează trotuarele.

Pe Calea Aurel Vlaicu, partea stângă, lucrările de săpătură generală se realizează în cvartalele 1 şi 2.

În cartierul Micălaca, zona 100, stratul de uzură se aplică la parcarea din cvartalul 4, sistemul de canalizare se realizează în cvartalele 10 şi 11, iar în cvartalele 12, 13 şi 14 se realizează fundaţia de balast şi trotuarele. Parcarea din cvartalul 16 este în faza turnare a asfaltului şi în paralel se amenajează trotuarele.

În zona 300, a cartierului Micălaca, parcările la sol din cvartalele 3, 5, 9  au ajuns în etapa în care se realizează sistemul de canalizare şi se execută fundaţia de balast. În cvartalele 5 şi 10, se execută sistemul de canalizare al parcărilor la sol, se toarnă asfalt şi se amenajează trotuare în cvartalele 6 şi 8. Fast Park numărul 5 are structura metalică realizată în totalitate astfel că s-a trecut la executarea canalizării pluviale. Fundaţia Fast Park-ului 4 este finalizată în procent de 60%.

Nu în ultimul rând, în cartierul Micălaca, zona 500, majoritatea parcărilor la sol sunt în etapa de realizare a fundaţiei de balast şi de amenajare a trotuarelor. În cvartalele 11 şi 12 se realizează numai fundaţia de balast, iar parcările la sol din cvartalele 14 şi 16 sunt în etapa în care se realizează săpătura generală. Asfaltul este turnat în procent de 50% în cazul parcării ce se amenajează în cvartalul 17. Fast Park-ul 3 din această zonă are jumătate din structura metalică montată şi se lucrează la sistemul de canalizare.

 

 

No Comments

Comments for Regenerarea urbană avansează semnificativ! are now closed.