Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad: „Managerii de la Muzeu, Bibliotecă şi Centrul Cultural Judeţean au fost reconfirmaţi”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: ,

Published on mai 14, 2019 with No Comments

Managerii instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Arad au avut de susţinut evaluarea anuală a managementului realizat în anul 2018.

În acest sens, Consiliul Judeţean Arad a demarat, în perioada 11 martie – 9 aprilie, evaluarea lui Ionel Bulbuc, managerul Centrului Cultural Judeţean Arad, Doru Sinaci, managerul Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol” şi Constantin Inel, managerul Complexului Muzeal Arad. Din comisiile de evaluare au făcut parte specialişti în domeniul de activitate al instituţiei. „Ne dorim ca fiecare dintre instituţiile de cultură să ofere arădenilor, dar şi celor care ne vizitează municipiul şi judeţul, acte culturale care să arate identitatea noastră, zestrea şi contribuţia Aradului la cultura românească. Fiecare dintre cei trei manageri a confirmat aşteptările arădenilor în ceea ce priveşte paleta largă pe care ni-l oferă acest domeniu, al culturii”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Conform prevederilor legale, evaluarea managementului la instituțiile publice de cultură se face anual, verificându-se modul în care au fost realizate obligaţiile asumate prin contractul de management, în raport cu resursele financiare alocate. Evaluarea s-a făcut prin analizarea proiectelor realizate în cadrul programelor propuse, autoritatea ţinând cont şi de activităţile realizate, altele decât cele din programul de management. În baza rezultatelor finale, membrii comisiei de evaluare au făcut recomandarea continuării managementului la instituţiile publice de cultură.

 

No Comments

There are currently no comments on Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad: „Managerii de la Muzeu, Bibliotecă şi Centrul Cultural Judeţean au fost reconfirmaţi”. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.