Promisiune onorată: eliminarea pensiilor speciale, promulgată de preşedintele Iohannis!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on februarie 24, 2021 with No Comments

Un pas mare spre dreptate şi o promisiune onorată repede: legea votată de majoritatea parlamentară construită în jurul PNL, prin care sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

„Gata cu pensile speciale ale parlamentarilor: preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pe care am votat-o în Parlament. Sper că simpatia cu care a fost primită această lege, care face dreptate, de către opinia publică va da de gândit celor care vor să o conteste, într-un fel sau altul. Urmează în perioada următoare să avem o dezbatere cu privire la alte privilegii care trebuie anulate, pentru că toţi trebuie să avem aceleaşi drepturi şi obligaţii”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, preşedinte PNL Municipiul Arad.

„Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor și deputaților, adoptată săptămâna trecută de Parlament. Majoritatea parlamentară şi-a respectat promisiunile şi a corectat una dintre legile nedrepte aprobate de PSD în 2015. Am votat, alături de colegii mei, pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, având în vedere că trebuie respectat principiul contributivităţii, iar acum acest lucru a devenit realitate”, a declarat deputatul PNL Glad Varga.

.

No Comments

Comments for Promisiune onorată: eliminarea pensiilor speciale, promulgată de preşedintele Iohannis! are now closed.