Program coerent pentru agricultura românească

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , ,

Published on octombrie 11, 2016 with No Comments

florin-galis

O serie de aspecte ce țin de o agricultura cu adevărat performantă se regăsesc între preocupările ALDE Arad. Președintele organizației municipale, Florin Galiș, este determinat să contribuie, prin măsuri ce ar urma să fie luate la nivel de partid, la redresarea situației în acest important domeniu de activitate.

Ştim că se discută mult şi multe despre agricultură. Eu pornesc în evaluările mele de la discuţiile pe care le am frecvent cu producători agricoli arădeni din multe domenii – de la cultura de cereale la creşterea animalelor – pentru că aceşti oameni vorbesc argumentat. În primul rând, este vorba despre atragerea mai bună a fondurilor europene. Calendarul plăților pentru anul agricol 2016 nu a fost prezentat nici acum. Apoi, să nu omitem aplicarea a două legi specifice, și anume legea cooperativelor respectiv legea irigațiilor. Toți specialiștii sunt de acord că un sistem de irigații funcțional ar da un imbold extrem de necesar agriculturii. Iar legea cooperativelor, deşi unora s­-ar putea să le evoce episoade neplăcute ale istoriei, reprezintă de fapt o şansă a ieşirii din permanenta criză de resurse financiare, cu care se confruntă producătorul agricol” explică Galiș.

Programul de guvernare ALDE cuprinde reluarea investițiilor în sectorul de irigații, din anul 2017. Totodată, recâștigarea pieței naționale este văzută ca un obiectiv major.

Cred în faptul că trebuie să consumăm mai ales ce producem. Nu sunt vreun <<habotnic>> în privinţa importurilor, doar că acestea au crescut mult, în vreme ce exporturile au făcut mai mulţi paşi înapoi. În paralel cu restabilirea echilibrului din acest punct de vedere, trebuie consolidate relațiile cu piața europeană. Nu în ultimul rând, ne preocupă zone neglijate până în momentul de față, cum ar fi crearea camerelor agricole, comasarea terenurilor, debirocratizarea instituțiilor ce se ocupă de fondurile europene, consultanța, înființarea unor centre de colectare respectiv agricultura bio. E o problematică extrem de vastă, dar aici e vorba de valorificarea uneia dintre cele mai importante resurse de plusvaloare ale României” precizează președintele organizației municipale ALDE Arad.

No Comments

Comments for Program coerent pentru agricultura românească are now closed.