Primăria Municipiului Arad lansează campania “CamAradul Sănătății”

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 04, 2014 with No Comments

Primăria Municipiului Arad și compania de comunicare medicală HOUSTON NPA lansează campania de promovare a sănătații în comunitatea arădeană “CamAradul Sănătății”. Campania se va desfășura între 1 oct-30 oct 2014 și presupune organizarea a două conferințe de informare pe teme medicale dedicate cetățenilor din Municipiul Arad:

-          8 octombrie la Teatrul Ioan Slavici Arad, între orele 1700-2100 – la conferința de informare medicală pentru persoanele cu vârste cuprinseă între 18-35 ani;

-          15 octombrie la Teatrul Ioan Slavici Arad, între orele 1700-2100 – la conferința de informare medicală pentru persoanele cu vârsta peste 35 ani.

La aceste evenimente INTRAREA ESTE LIBERĂ, în limita locurilor disponibile. Pentru informații și înscrieri cei interesați au la dispoziție numerele de telefon 0756.055.503, 0725.221.017, 0758.098.221, 0756.076.626 și e-mailul camaradulsanatatii@gmail.com.

În cadrul evenimentelor organizate în cadrul campaniei “CamAradul Sănătății” sunt furnizate informații despre prevenție, diagnostic timpuriu și tratament în cazul celor mai frecvente afecțiuni medicale întâlnire la arădeni, participanții vor primi sfaturi competente direct de la specialiști și vor afla mai multe informații despre serviciile medicale și comunitatea medicală din Arad.

Ediția de pe 8 octombrie se concentrează asupra provocărilor de ordin medical cu care se confruntă tinerii cu vârste cuprinse între 18-35 ani, subiectele abordate fiind din sfera terapiei cu antibiotice, nutriției, contracepției și planning-ului familial, infertilității, psihologiei, dermatologiei, sănătății publice.

Organizatorii își propun să confere acestei întâlniri între profesioniști în sănătate și public un caracter puternic interactiv, participanții fiind încurajați să adreseze întrebări lectorilor (Dr Dana Negru, Erika Stark, Dr Folescu Floarea, Dr Cristina Gug, Dr. Cristiana Birladeanu, psiholog Alis Chivu), să profite de această oportunitate și să discute deschis despre provocările medicale întâlnite în viața cotidiană. Pe holul teatrului vor fi standuri ale autoritatilor medicale, ale asociatiilor de pacienti si ale ONG-urilor din domeniul medical din Arad.

La deschiderea oficială a ediției 8 octombrie vor fi prezenți Primarul Municipiului Arad Gheorghe Falca, reprezentanți au autorităților medicale din Arad: Dr Teodora Olariu – Manager SCJU, Dr Laura Nicolescu – Director DSP Arad, Dr Titus Mircea Ududec – Președinte Colegiul Medicilor Arad, Dr Bianca Găicean – Director de contractări Casa Județeană de Asigurări Arad, Prof univ dr Cotoraci Coralia Adina – Rector Uni versitatea “Vasile Goldiș”, Dr Adrian Darabanțiu – Presedinte Asociația “Societatea Medicilor de Familie Arad”, Asist Mirela Bălan – Președinte OAMGMAMR Arad.

La evenimentele campaniei “CamAradul Sănătății” INTRAREA ESTE LIBERĂ, în limita locurilor disponibile. Pentru informații și înscrieri cei interesați au la dispoziție numerele de telefon 0756.055.503, 0725.221.017, 0758.098.221, 0756.076.626 și e-mailul camaradulsanatatii@gmail.com.

No Comments

Comments for Primăria Municipiului Arad lansează campania “CamAradul Sănătății” are now closed.