PMP se reorganizează

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on martie 05, 2015 with No Comments

 

Parlamentarii PMP şi PND au constituit, în Parlamentul României, Grupul Democrat Popular. Aradul este reprezentat în acest grup de către deputatul Ștefan Dalca.

Deputații Partidului Mişcarea Populară şi cei ai Partidului Naţional Democrat vor activa în cadrul Grupului Democrat și Popular, din care fac parte 16 deputați. Parlamentarii PP-DD au decis în luna februarie schimbarea denumirii în grupul „Democrat şi Popular”. Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a precizat că regulamentele sunt respectate în cazul acestui grup parlamentar. Colaborarea dintre cele două formaţiuni, PMP şi PND, se limitează exclusiv la activitatea parlamentară, fiecare dintre acestea urmărindu-şi, în afara Parlamentului, propria linie politică.

Și pe plan local, la Arad, PMP se reorganizează. În data de 21 martie va avea loc Conferința județeană a partidului. „Vor avea loc alegeri în cadrul PMP. Va fi ales Consiliul executiv județean, dar și președintele organizației”, a declarat Florin Remețan, președinte al organizației județene a PMP Arad.

No Comments

Comments for PMP se reorganizează are now closed.