Picnic Festival, un real succes și în cea de-a doua ediție!

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , ,

Published on august 30, 2018 with No Comments

S-a încheiat şi cea de a doua ediţie Picnic Festival, de la Arad, unde, de-a lungul a zece zile, muzica bună, preparatele delicioase și atmosfera relaxantă şi-au dat întâlnire cu arădenii. Au fost peste 7000 participanți zilnic, printre aceştia numărându-se nu doar arădenii, ci şi mulţi alţii, oaspeţi ai Aradului din România, dar şi din străinătate.

Obiectivul declarat al organizatorilor a fost prezentarea unei oferte culinare şi ambientale pentru gustul fiecăruia, inclusiv cinematograf în aer liber, standuri de cărţi, seri gastronomice speciale, concerte şi divertisment pentru toate vârstele.

Au existat zonele speciale, împărțite pe categorii de la Food Truck-uri, Food Zone, Coffee Shops, Craft Beer Bar, Wine Bar, Cocktail Bars, Kids zone, Relax Zone și Pet Area.

Pe scena Picnic Festival au urcat, în cele zece zile, artişti prezentând o varietate de genuri muzicale şi de divertisment: Pinholes, Next Ex, Otherside, Byron, Cosmic Blues, Koszika & The HotShots, Dj Ghiuca, Amalia Gaiță, Proconsul, Teo Milea, RUA, Jazzy Bit și, spre deliciul copiilor, Iuliana Beregoi.

Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în realizarea și implementarea Picnic Festival, voluntarilor, partenerilor noștri Primăria Municipiul Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad. Însă în mod special le mulțumim arădenilor și invitaților pentru sprijin, prezență și încrederea acordată.

În acest moment suntem în procedura de dezafectare a zonei unde s-a ținut evenimentul, în parcul de lângă Pasarela Mureșului. Împreună cu voluntarii arădeni vom readuce spațiul verde la forma inițială. Timp de trei săptămâni vom însămânța cu iarbă și vom iriga toată suprafața pentru a reface gazonul.

Prezentăm scuze tuturor locatarilor din vecinătate și tuturor celor care s-au simțit deranjați de unele efecte ale evenimentului, cum ar fi muzica de la concerte, însă îi asigurăm că întreaga activitate s-a desfăşurat cu respectarea legislației în vigoare.

Având ca exemplu succesul din primele două ediţii, am început deja să creionăm următorul Picnic Festival, cel de anul viitor, și promitem să venim cu noi surprize, pentru a crea şi în 2019 un eveniment de anvergură”, declară Glad Varga, organizatorul Picnic Festival.

No Comments

Comments for Picnic Festival, un real succes și în cea de-a doua ediție! are now closed.