Până la data de 31 martie 2016 se vor depune declarațiile de impunere

Written by Adi Constantin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on ianuarie 19, 2016 with No Comments

impozite

Urmare a modificărilor aduse de noul Cod Fiscal în modul de calcul al taxelor și impozitelor locale în vigoare, aducem la cunoștința contribuabililor persoane fizice care dețin în proprietate clădiri nerezidențiale sau cu destinație mixtă (în care se desfăsoară activităţi economice sau dacă aceasta destinaţie reiese din actul de proprietate) că au obligația de a depune la Direcția Venituri .

Impozitul pentru clădirile nerezidenţiale si/sau mixte aflate în proprietatea persoanelor fizice se calculează în cota de 0,6% (stabilită prin HCLM Arad nr.351/ 2015) din valoarea imobilului rezultată din raport de evaluare autorizat. Termenul limită pentru depunerea rapoartelor de evaluare la Direcția Venituri în vederea calculului impozitului pentru anul curent este 31 martie 2016.

Recomandăm contribuabililor să-și ia din timp măsuri pentru a depune în termen rapoartele de evaluare. Rapoartele de evaluare trebuie să conţină dovada că rezultatele evaluării au fost înregistrate în baza de date cuprinzând valorile impozabile ale clădirilor, gestionată de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

Precizăm că în lipsa raportului de evaluare (sau dacă acesta nu se depune în termen) impozitul pentru anul în curs pentru clădiri nerezidențiale sau mixte deținute de persoana fizică se va calcula prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile calculata, în baza art. 457 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.

În ceea ce privește persoanele juridice care la data de 31 decembrie 2015 deţin în proprietate/închiriere/concesiune/administrare/folosinţă gratuită clădiri şi terenuri situate pe raza municipiului Arad, și acestea au obligaţia să depună declaraţii la Direcția Venituri până la data de 31 martie 2016.

În cazul persoanelor juridice care deţin în proprietate imobile, valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă (respectiv 31 martie). Rapoartele de evaluare trebuie să conţină dovada că rezultatele evaluării au fost înregistrate în baza de date cuprinzând valorile impozabile ale clădirilor, gestionată de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

Modelele de declaraţii aprobate prin ordin comun al Ministrului finanţelor publice şi al Ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, formulare ITL 2016 se gasesc pe site-ul www.primariaarad.ro la sectiunea Formulare – Directia Venituri.

No Comments

Comments for Până la data de 31 martie 2016 se vor depune declarațiile de impunere are now closed.