Noul ambasador al Republicii Ungare în România a vizitat Aradul

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , , ,

Published on martie 04, 2014 with No Comments

Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă a primit în această dimineață vizita noului ambasador al Republicii Ungare în România, Excelența Sa, Zákonyi Botond. La întâlnire au mai participat Magdo Janos, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, András Pál, secretar al ambasadei și Levente Bognar, viceprimarul municipiului Arad.

În cadrul întrevederii s-au discutat mai multe teme de interes bilateral, subliniindu-se bunele relații pe care municipiul Arad le-a avut de-a lungul anilor cu reprezentanții diplomatici ai Ungariei în România precum și cu mai multe orașe din Ungaria.

O temă importantă prezentată de Primarul Aradului a fost candidatura noastră la titlul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021, pentru care orașele partenere din Ungaria și-au exprimat deja susținerea. Gheorghe Falcă a subliniat în acest context valoarea pe care o reprezintă moștenirea multiculturală a Aradului și importanța contribuției comunității maghiare și a celorlalte minorități la istoria și cultura arădeană. Primarul a prezentat câteva din proiectele municipalității care speră se se bucure susținere din partea ambasadorului și a Ministerului Culturii, respectiv înființarea unei secții de lb.maghiară la Teatrul “Ioan Slavici“, punerea în valoare a relicvelor Revoluției de la 1848 din colecția Muzeului sau extinderea și reabilitarea Parcului Reconcilierii  care se va realiza în acest an.

Primarul Aradului a explicat și rolul principal al Cetății Aradului în proiectul de candidatură pentru Capitala Culturală, prezentând și stadiul demersurilor pentru transferul Cetății în administrare locală.

Excelența Sa, Zákonyi Botond s-a aflat la prima vizită în Arad după de la preluarea misiunii diplomatice de la București, în luna ianuarie a acestui an. Tot în cursul zilei de astăzi ambasadorul Ungariei a mai participat la Primăria Arad la Conferința “Resurse și politici culturale”, eveniment cu participare internațională organizat în cadrul proiectului “Arad Capitală Culturală Europeană 2021”.

No Comments

Comments for Noul ambasador al Republicii Ungare în România a vizitat Aradul are now closed.