Municipiul Arad a primit “Premiul pentru Reconciliere și Cooperare” din partea Mișcării Carta XXI

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on aprilie 16, 2015 with No Comments

Municipiul Arad a primit “Premiul pentru Reconciliere și Cooperare” din partea Mișcării Carta XXI, fondată de fostul vicepreședinte al Parlamentului European László Surján. Primarul Aradului, dl.Gheorghe Falcă a primit distincția în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri, 15 aprilie, la Budapesta.

“Suntem onorați de înalta recunoaștere de care se bucură Aradul ca model de conviețuire multiculturală. Armonia conviețuirii şi pacea socială sunt baza dezvoltării și prosperității Aradului. Toleranța etnică și religioasă, respectul reciproc, deschiderea și colaborarea sunt valori fundamentale ale comunității noastre. Spiritul multicultural care ne definește este unul din cele mai importante argumente ale candidaturii noastre la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021” a declarat cu acest prilej dl.Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

“Premiul pentru Reconciliere și Cooperare”  este acordat anual de Mișcarea Carta XXI unei persoane sau organizații care sprijină procesul de reconciliere din Europa Centrală și de Est și care promovează dialogul constant și deschiderea sinceră către valorile multiculturale. Premiul constă în lucrarea de artă „In mâinile lui Dumnezeu” realizată de artistul Ferenc Lebo.

Premiul a fost înmânat de dl. László Surján, inițiatorul Mișcării Carta XXI care a declarat: “Am avut bucuria să fiu oaspetele Aradului, am simțit armonia și spiritul deschis al comunității dumneavoastră, atașamentul sincer pentru valorile europene. Aradul este un exemplu a ceea ce reprezintă Europa : multiculturalitate, diversitate, unitate”.

Premiul Mișcării Carta XXI a fost acordat în acest an municipiului Arad la propunerea reprezentanților orașului Gyula din Ungaria. Primarul din Gyula, dr. Görgényi Ernő a vorbit la ceremonia de premiere despre valorile comune și cei 20 de ani de colaborare dintre cele două orașe.  Parteneriatul Arad-Gyula, denumit simbolic “Strângeri de mîini”, a deschis porțile cooperării transfrontaliere între comunitățile din România și Ungaria și a contribuit la evoluția relațiilor dintre cele două state în cadrul Uniunii Europene.

Despre Mișcarea Carta XXI

Mişcarea Carta XXI este o inițiativă civică lansată de fostul vicepreședinte al Parlamentului European László Surján pentru încurajarea reconcilierii între popoarele din Europa Centrală si de Est. Cartei XXI i se poate alătura orice persoană care este deschisă către recunoaşterea şi respectarea valorilor altor naţiuni, care este pregătită să cunoască istoria și cultura popoarelor vecine. Până acum aproape 6.000 de cetățeni europeni au semnat Carta Reconcilierii şi s-au angajat în demersul către coexistenţă paşnică alături de popoarele vecine, promovarea valorilor toleranței, respingerea extremismului și discriminării.

 

No Comments

Comments for Municipiul Arad a primit “Premiul pentru Reconciliere și Cooperare” din partea Mișcării Carta XXI are now closed.