Monografie audio „Școala de pictură naivă de la Uzdin (Serbia)” realizat cu Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, partener Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad

Written by admin. Posted in Cultura

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 21, 2016 with No Comments

la-camp-sofia-ionascu

Localitatea Uzdin, această poartă de vest a românilor, este un fenomen cultural național al românilor din Serbia. De ani de zile aici, aceste vrednici suflete creează adevărate diamante, bijuterii de mare preț ale sufletului românului.

Proiectul „Monografie audio „Școala de pictură naivă de la Uzdin (Serbia)”, s-a realizat în perioada, 10.06.2016-17.11.2016, realizat prin Contract de Finanțare nr. VH 1524/09/06/2016, acordat de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, în valoare de 10.000 RON, reprezentând totatul finanțării nerambrusabile, partener de proiect fiind Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Este vorba de o simplă mișcare culturală pornită în urmă cu 4 decenii de un grup de tinere ţărănci care pictează pe pânză în ulei gândurile și visurile lor la îndemnul profesorului de desen Adam Doclean. Ele au expus frumosul în culorile inimii împătimite de doruri în marile galerii ale lumii, la New York, Tokio, Roma, Viena, Paris, Madrid, Barcelona și sunt Maria Bălan, Florica Puia, Mărioara Motojorescu, Florica Cheț, Anuica Măran, Sofia Ionescu, Ileana Oalge. Bărbații pictori sunt reprezentați de Adam Mezin și Trifu Șodean, Daniel Susa.

În realizarea acestei monografii audio – video echipa de filmare a postului de televiziune Goldiș TV a colaborat foarte bine cu președintele Societății Literar Artistică Tibiscus, poetul Vasile Barbu, care împreună cu Ioța Bulic, Daniel, Ionel Zăpădat ne-au fost alături în permanență la fiecare secventă a filmului”, ne-a declarat Virgiliu Jireghie – regizor.

Monografia audio – video pledează pentru menținerea și promovarea tezaurului folcloric atât de bine zugravit în tablourile viu colorate ale pictorilor din Uzdin. Premiera a avut loc în 17 noiembrie 2016, la sediul postului GOLDIȘ TV aflat pe str. Eminescu nr. 15.

Echipa de filmare a postului GoldișTV – online (Angela Jireghie- scenarist; Virgiliu Jireghie – regizor; Reinhold Markert și Virgilia Markert – directori de imagine; Virgilia Markert – editor de imagine; Marius Zbranca – web designer) la 1 XII 2016 împlineşte 10 ani de activitate, în care a realizat pe lângă ştiri, reportaje, talk-showuri și un număr de 25 de filme documentare din care amintim Pizzărăi de la Secasi, Ciuralexa, Fetele de la Zimbru, Valea Crisului Alb, Grădina botanică de la Macea, Canalul Morilor,,Praga orasul de aur, Regata imperiala de la Veneţia, Remember TVA, Noi romanii din Bekescsaba, Vasile Goldiș și Marea Unire, Aradul – capitala Marii Uniri, Compozitorul Emil Monţia.

Proiectul “Școala de pictură naivă din Uzdin” a fost realizat cu sprijinul Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

No Comments

Comments for Monografie audio „Școala de pictură naivă de la Uzdin (Serbia)” realizat cu Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, partener Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad are now closed.