„Moneasa Mountainbike Maraton” a ajuns la a V-a ediţie

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , , ,

Published on iunie 16, 2016 with No Comments

IMG_2513

Clubul Sportiv „Bike For All”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad şi cu Centrul Cultural Judeţean, organizează la Moneasa cea de a V-a ediţie a concursului de ciclism montan Moneasa Mountainbike Maraton, în perioada 24-26 iunie.

Organizatorii promit o agendă încărcată de evenimente pentru toate vârstele.

Astfel, sâmbătă sunt programate două concursuri, unul de trail running (cros montan) – pe două distanţe, 8, respectiv 14 kilometri – iar cel de-al doilea destinat celor mai tineri ciclişti, intitulat „Micul ciclist”.

Duminică este „piatra de încercare” pentru competitori, cu concursul mountainbike Maraton, care însumează două curse, una pe o distanţă de 30 de kilometri, iar cea de a doua – 60 de kilometri.

„Considerăm că prima cursă este accesibilă amatorilor, dar cea de a doua cursă este destinată doar celor iniţiaţi în acest sport. Distanţa de 60 de kilometri este însoţită de diferenţe de nivel însumând 2600 de metri.

Contăm pe prezenţa totală a cel puţin 500 de participanţi, la toate cursele programate. Vor veni concurenţi din mai multe ţări şi din câteva judeţe din România, în special din vestul ţării.

Din Ungaria, spre exemplu, şi-au anunţat prezenţa cel puţin 70 de concurenţi şi mai avem şi un concurent din Belgia, care vine pentru al doilea an consecutiv”, a precizat Foce Imre, preşedintele Asociaţiei şi unul dintre organizatori.

„Întodeauna am sprijinit sportul, atât cel de performanţă, cât şi cel amator. Mountainbike Moneasa înseamnă, pe lângă competiţie în sine, şi petrecerea timpului în aer liber, socializare, adică un week-end reuşit, majoritatea concurenţilor venind la Moneasa cu familiile.

Acest eveniment va fi completat şi de un spectacol la Teatrul de Vară. Consiliul Judeţean, prin Centrul Cultural, a contribuit la acest eveniment cu 40.000 de lei”, a afirmat, la rândul său, Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Alte detalii despre eveniment puteţi afla la adresa www.moneasamountainbike.ro.

No Comments

Comments for „Moneasa Mountainbike Maraton” a ajuns la a V-a ediţie are now closed.