Micălaca – din nou în sărbătoare

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 07, 2016 with No Comments

tipei-micalaca

Cea de a opta ediţie a „Zilelor cartierului Micălaca” s-a bucurat de un interes deosebit din partea tuturor celor prezenţi.

„An de an, această sărbătoare este tot mai apreciată, nu doar de micălăceni, ci şi de arădenii din alte cartiere. Odată cu fondarea Asociaţiei cartierului, am început, acum opt ani, să organizăm inclusiv «Zilele cartierului Micălaca» pentru a oferi locuitorilor acestui cartier o identitate, pentru ca acest cuvânt frumos, «acasă» să aibă o însemnătate aparte. Dacă privim în trecut, putem vedea că Micălaca a fost o comunitate de sine stătătoare, cu Primărie proprie, cu sigiliu propriu, cu o istorie proprie, cu valori proprii” a declarat Lucian Riviş Tipei, principalul organizator al evenimentelor din cadrul „Zilelor Micălăcii”.

„Şi în acest an, în decursul celor două zile de sărbătoare, am încercat să le oferim micălăcenilor clipe de neuitat, atingând toate componentele societăţii. Am premiat elevii merituoşi, am evidenţiat familiile cele mai importante din cartier, am oferit spectacole cu muzică religioasă şi folclorică, am adus în prim plan nevoia de unitate, de înţelegere, dar şi mândria fiecăruia dintre noi, că suntem locuitori ai acestui frumos cartier al Aradului.

Pe această cale le mulţumesc celor care au fost împreună cu mine, în organizarea acestui eveniment, oameni dragi ca părintele Roman, părintele Goldiş, părintele Bupte, Ovidiu Drăgan şi oameni inimoşi ca Geanina Pistru, Florin Mariş şi Iustin Barbă, alături de mulţi alţii” a completat Lucian Riviş Tipei.

No Comments

Comments for Micălaca – din nou în sărbătoare are now closed.