Marin Lupaş: Candidez pentru Primăria Arad!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on aprilie 12, 2016 with No Comments

lupas

Am hotărât să candidez ca independent la Primăria Aradului, pentru a reda respectul cuvenit arădenilor. Timp de patru ani am promovat interesele arădenilor, am arătat în consiliul local că avem nevoie de o schimbare fundamentală la Arad. Administraţia locală s-a dovedit timp de 12 ani ineficientă, arogantă, departe de nevoile cetăţenilor. Am fost un luptător toată viața, iar cei care mi-au fost alături prin momentele grele știu că astfel de încercări m-au făcut să îi respect şi să îi ajut mai mult pe cei din jur. În acest moment simt ca o obligaţie nevoia de implicare directă într-o schimbare pozitivă: nu pot să stau de-o parte, nici să votez răul cel mai mic, nici să particip la combinaţii şi calcule politice care ştiu că mâine nu vor mai fi valabile. Cunosc problemele arădenilor, ştiu care sunt soluţiile, am experienţa şi integritatea necesare pentru a asigura o administraţie eficientă, modestă şi cu bun simţ.

Aradul a fost condus în ultimul timp de o administraţie care a pierdut competiţia cu oraşe similare. Astăzi ne uităm la Oradea, Sibiu şi la alte oraşe ca la exemple de urmat. Aradul este blocat de o administraţie INEFICIENTĂ, care a cheltuit în 12 ani aproximativ 1,5 miliarde de euro, fără să aibă realizări notabile, care să rămână peste ani! O administraţie ineficientă care impune taxe şi impozite uriaşe fără să ştie să administreze. În cele trei mandate ale primarului Falcă, toate societăţile comerciale din subordinea Primăriei sunt falimentare sau pline de datorii (CET, Recons, Gospodărirea Comunală). Arădenii riscă să rămână fără căldură şi apă caldă, drumurile sunt sub orice critică, parcurile sunt în pericol. Ştrandul este aproape distrus, sportul de performanţă este la pământ, cultura este o sursă de bani pentru o clientelă care se îngroaşă an de an. Este o administraţie care realizează lucrări scumpe şi de proastă calitate, care a dezvoltat o clientelă economică care parazitează banii arădenilor. S-a consolidat un grup de oameni caracterizat de AROGANŢA PUTERII, un grup care încearcă să înăbuşe opoziţia, pentru a-şi apăra bogăţia, avantajele, puterea. Este o administraţie SFIDĂTOARE, care a împărţit Aradul în privilegiaţi şi toţi ceilalţi, o administraţie care a promovat CULTUL PERSONALITĂŢII politicianului de tip nou, Gheorghe Falcă. În acest context, servilismul şi obedienţa sunt criterii de valoare care au înlocuit competenţa şi onestitatea. Administraţia locală a devenit o sursă de îmbogăţire pentru un grup, în loc să fie un sistem care gândeşte bunăstarea generală pentru toţi. Este o administraţie ABUZIVĂ, care funcţionează exclusiv în folos propriu!

IDENTITATEA ARĂDEANĂ ESTE SUB ASEDIU, valorile locale sunt în pericol, administraţia proiectează un oraş fără suflet, fără respect pentru tradiţii, un oraş oarecare sufocat sub betoane!

Ajunge!

Avem nevoie de o schimbare radicală, de o schimbare a modului de a gândi administraţia, relaţia cu oamenii, respectul egal pentru fiecare arădean. Avem nevoie de o administraţie cu dragoste de Arad, modestă şi cu bun simţ, care să se dedice oamenilor. Avem nevoie de o administraţie a marilor proiecte care să gândească un oraş în care merită să trăieşti: care încurajează mediul de afaceri, oferă oportunităţi de carieră tinerilor şi locuri de muncă pentru toţi, un oraş aerisit, cu mediu sănătos şi posibilităţi de petrecere a timpului liber, o comunitate care cultivă şi sprijină performanţa. Un oraş în care oamenii să se simtă respectaţi, nu jefuiţi. Avem oameni de valoare la Arad, care trebuie încurajaţi să se implice şi împreună cu care putem să ne regândim destinul ca şi comunitate!

Candidez independent la Primăria Arad pentru că pot să îmi asum rolul de a coordona schimbarea de care avem nevoie!

De ce independent? Pentru că partidul în care am crezut şi am activat, PSD Arad, a abdicat de la misiunea sa de a oferi o soluţie pentru oraşul nostru. Regret că actuala conducere a PSD Arad a scufundat partidul în anonimat şi mediocritate. În condiţiile în care PSD Arad a decis în ultima clipă să susţină un candidat care nu se consideră candidatul PSD, fac apel la social-democraţii arădeni să mă susţină, alături de mulţi alţii care doresc binele Aradului. Nu sunt un fals independent, nu-mi reneg trecutul, dar nici nu vreau să sacrific viitorul de dragul unor înţelegeri obscure. Ideile şi valorile sunt mai importante pentru mine decât carnetul de partid, îmi voi urma calea ca independent. În ultima perioadă, am fost contactat de mai multe partide, care mi-au propus să candidez pentru diferite funcţii în administraţie. Le mulţumesc pentru încredere şi bune intenţii, ar fi fost mai uşor aşa, dar le-am refuzat pe toate: nu sunt traseist politic!

Candidez aşadar independent, dar nu singur: am alături de mine oameni cu care împărtăşesc valori comune, dorinţa de mai bine, dragostea faţă de Arad. Oameni pe care îi preţuiesc şi care mă motivează să merg înainte! Îi aştept alături de mine pe toţi cei care se simt reprezentaţi de idealurile mele şi de alternativa pe care o ofer.

Cu preţuire,

Marin Lupaş

No Comments

Comments for Marin Lupaş: Candidez pentru Primăria Arad! are now closed.