Jandarmul salvator a primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on noiembrie 29, 2019 with No Comments

Omenia şi curajul de care a dat dovadă un echipaj de jandarmi a emoţionat opinia publică din Arad şi din ţară. O femeie care devenise recent mamă a încercat să se sinucidă şi s-a aruncat în apele Mureşului. Jandarmii au ajuns primii la faţa locului şi au acţionat fără să ezite. Andrei Scorţar a intrat în apa rece şi a adus femeia spre mal, unde a fost ajutat de colegii săi. Pentru gestul de curaj, Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, i-a acordat lui Andrei Scorţar diploma „Arădeni cu care ne mândrim”. „Felicitări pentru atitudinea care a mers dincolo de profesionalism, vorbim despre omenie şi curaj. Gestul tinerilor jandarmi arădeni a produs o emoţie pozitivă în societate. Am primit zeci de mesaje de ieri până azi, arădenii îmi spuneau – haide, merită diploma «Arădeni cu care ne mândrim». Aşa este, merită felicitări şi aprecierea noastră întreaga echipă de salvatori, cu un plus pentru Andrei care a înotat până în mijlocul Mureşului, nu a aşteptat echipe specializate. O comunitate adevărată creşte prin astfel de gesturi. Sper din tot sufletul ca tânăra mamă să se însănătoşească şi să îşi revină din şocul care a împins-o spre un gest disperat”, a declarat Sergiu Bîlcea.

No Comments

There are currently no comments on Jandarmul salvator a primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.