Jandarmii arădeni în misiuni la sfârșit de săptămână

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on august 01, 2016 with No Comments

jandarmi

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost angrenate, în acest sfârșit de săptămână, în misiuni de ordine și siguranță publică.

În perioada 29-31 iulie a.c., pe timpul misiunilor și în acțiunile desfășurate, echipajele de jandarmi au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 4500 lei. Faptele pentru care au fost aplicate sancțiuni, au fost fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și comercializare de produse fără îndeplinirea condițiilor legale.

În misiunile desfășurate în sistem integrat, jandarmii au întocmit acte de sesizare în cazul săvârșirii a opt infracțiuni, printre care: ”furtul”, ”lovirea sau alte violențe” și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.

Manifestările cu public numeros au fost asigurate din punct de vedere al ordinii publice, printre acestea numărându-se manifestările cultural-artistice ce au avut loc în localitățile Ineu, Sântana, Vinga, Moneasa, Chisindia, Tauț și Peregu Mic.

No Comments

Comments for Jandarmii arădeni în misiuni la sfârșit de săptămână are now closed.